Te pregătești pentru o drumeție de o zi la munte? O scurtă escapadă pe creste sau la baza lor, indiferent de anotimp, înseamnă un prilej de distracție și de deconectare de la grijile de zi cu zi. Totuși, pentru a te bucura de o excursie relaxantă și fără probleme, trebuie să te ocupi de pregătirea bagajului.
Chiar dacă mergi la munte pentru o singură zi, ai nevoie de obiecte esențiale, de la mâncare și apă, până la haine și accesorii potrivite perioadei în care mergi. Descoperă ce trebuie să conțină rucsacul de munte, pentru o experiență de neuitat, din rândurile de mai jos!
Vrei să mergi la munte în timpul verii, pentru o drumeție alături de prieteni sau familie? Începe prin a te informa despre starea vremii și reține că spre deosebire de mare, la munte, clima este mai schimbătoare. Astfel, indiferent de itinerarul pe care ți l-ai propus pentru scurta drumeție la munte în timpul verii, bagajul tău trebuie să conțină piesele esențiale.
Pentru o excursie de o zi la munte, ai nevoie de un rucsac sport. Pentru că nu vorbim despre o perioadă lungă în care vei fi plecat, nu ai nevoie de un rucsac de dimensiuni mari, ci de un model comod, care să-ți fie util.
Se recomandă unul cu un volum între 15 și 25 de litri, mai mult decât suficient pentru o drumeție de o zi. Asigură-te că rucsacul pe care îl folosești are două bretele, astfel încât să distribuie în mod egal greutatea pe tot spatele.
De îndată ce ai ales rucsacul pentru drumeția pe munte, poți începe să adaugi obiectele de care ai nevoie. Vara, ai nevoie să te protejezi de razele puternice ale soarelui. Fiindcă soarele se reflectă de stânci, ai nevoie de o pereche de ochelari care să te protejeze.
La fel de importantă este și șapca, de mare ajutor fiindcă îți protejează capul de soarele puternic. Include în rucsac și o cremă cu factor de protecție solară, utilă chiar și atunci când este înnorat. Atunci când mergi pe munte, trebuie să știi că intensitatea radiațiilor crește odată cu altitudinea.
Deși plănuiești să mergi la munte în timpul verii, vremea se poate schimba brusc. În acest caz, merită să investești într-o pelerină de ploaie, care să te protejeze de apa rece. Găsești numeroase modele, pe care le poți alege în funcție de preț, material sau design, pentru o protecție suplimentară.
Pentru o ieșire de o zi la munte, ai nevoie și de haine în care să te simți comod. Există riscul să transpiri destul de mult, așa că ia la tine un tricou de schimb, care să-ți ofere confortul de care ai nevoie în timpul unei drumeții. Pantalonii de trening, jeanșii, colanții sau pantalonii special concepuți pentru munte sunt articole de care ai nevoie pentru a asorta tricoul.
La munte, este important să ai cu tine chiar și pe timpul verii, o bluză de trening călduroasă. Pentru a face față schimbărilor de temperatură, este indicat să ai pe tine mai multe straturi de îmbrăcăminte.
Este lesne de înțeles faptul că la munte îți trebuie încălțăminte potrivită și comodă. Așadar, lasă acasă clasicii sneakersi, papucii sau șlapii care te pot împiedica să duci drumeția la bun sfârșit. În schimb, optează pentru ghete sau trekkings, variante ideale pentru un traseu scurt pe munte.
Mergi pe munte în timpul iernii? În acest caz, bagajul tău pentru drumeție trebuie modificat față de cel de vară. Chiar și pentru un traseu scurt, de o zi, ai nevoie de haine și de accesorii potrivite pentru temperatura de afară. Iată ce nu trebuie să-ți lipsească:
În lunile de iarnă, te poți îmbrăca într-o pereche de pantaloni cât mai comozi, care să-ți garanteze confortul termic. Pentru un plus de siguranță, optează pentru pantaloni impermeabili, care nu permit apei să intre dacă începe să plouă sau să ningă.
Pune în bagajul pentru drumeția la munte și o jachetă cu glugă! Acest articol este esențial în timpul iernii, fiindcă te protejează mai bine de frigul de afară.
Pe lângă jacheta cu glugă, ai nevoie și de o geacă groasă. Alege mărimea potrivită, într-un model impermeabil și îți asiguri confortul termic în partea superioară a corpului. Astfel, pe sub geacă, poți să porți mai multe straturi de haine, care țin frigul la distanță.
Vrei să previi mâinile crăpate și uscate? Nu uita să iei la tine o pereche de mănuși călduroase, pe care să le porți atunci când explorezi împrejurimile.
Iarna, căciula trebuie să fie nelipsită din bagajul pentru munte. Optează pentru un model călduros, care îți protejează capul de vânt și de frig.
Încălțămintea pe care o folosești pentru o drumeție de o zi la munte trebuie să fie rezistentă și călduroasă. Fie că alegi cizme sau bocanci, ambele variante sunt potrivite pentru o excursie scurtă.
Poți să iei la tine și bețele de trekking. Deși nu sunt accesorii obligatorii, au rolul de a oferi sprijin și îmbunătățesc stabilitatea. Astfel, poți să mergi mai repede și să parcurgi traseul mai ușor.
Dacă hainele, încălțămintea și accesoriile sunt pregătite, vei avea nevoie și de câteva obiecte suplimentare pentru drumeția la munte:
Nu uita să te hidratezi! Ia cu tine apă, esențială pentru un corp sănătos. În funcție de traseul pe care îl parcurgi și de timpul pe care îl vei petrece pe munte, lichidele pe care le folosești pot varia.
În afară de apă, pe munte ai nevoie și de mâncare. Optează pentru alimente care îți oferă energie și nu se degradează rapid, precum fructe uscate, ciocolată sau batoane cu proteine. Și sandvisurile sunt o opțiune potrivită, atâta timp cât se digeră ușor și nu îți îngreunează rucsacul pe care o să-l cari mereu în spate.
Din colecția de obiecte utile pentru o drumeție la munte poate face parte și trusa de prim-ajutor, pe care trebuie să știi să o folosești. În cazul unei accidentări, merită să ai la tine trusa care să conțină:
comprese sterile;
mănuși;
tifon;
leucoplast și plasturi;
soluții dezinfectante;
foarfece;
medicamente antiinflamatoare și analgezice;
Indiferent dacă te prinde noaptea pe drum sau vrei să explorezi anumite zone de pe munte la lăsarea întunericului, ai nevoie și de o lanternă, care se va dovedi utilă.
Pe munte nu trebuie să lași gunoaie de niciun fel, așa că sacii te ajută să depozitezi resturi alimentare sau obiecte, până când găsești un loc special amenajat unde să le arunci.
Lista de mai sus poate suferi modificări, în funcție de preferințele tale sau de traseul pe care îl urmezi la munte. Nu uita că o scurtă escapadă la munte este o experiență minunată, care te ajută să-ți încarci bateriile!