BLACK DEALS continuă! Te așteaptă reduceri atractive. Nu ezita să achiziționezi! VEZI MAI MULT


4 creatori de modă francezi despre care trebuie să știi

Orice împătimită a modei ajunge mai devreme sau mai târziu să își formeze un interes și pentru istoria modei. Există mulți creatori de modă francezi care au influențat puternic stilurile vestimentare existente și astăzi, așa că noi îți oferim câteva detalii despre patru dintre cei mai cunoscuți designeri ai Franței în acest articol.

  1. Creatori de modă francezi de care ai auzit

 

black deals

 

Coco Chanel

 

Coco Chanel a revoluționat stilurile de modă preponderente în Franța și peste tot în Europa la începutul secolului al XX-lea. Mai exact, ea a fost creatorul de modă care a introdus pantalonii și costumele cu croială bărbătească în garderoba feminină. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, femeile purtau cu precădere fuste lungi până în pământ care le împiedicau din desfășurarea mai multor activități zilnice.

 

Aportul adus de Coco Chanel emancipării femeilor a constat în simplificarea ținutelor, inducând astfel ideea de egalitate între sexe. Moda franceză a fost revoluționată prin deschiderea primului boutique al creatoarei de modă chiar în inima Parisului, pe strada Rue Cambon nr. 31.

 

În ceea ce privește încălțămintea, Coco Chanel a reușit să creeze un tip de pantofi feminini care nu se vor demoda niciodată. Este vorba despre pantofii în două tonuri cu baretă și toc scurt – un design readus la viață de către Karl Lagerfeld într-o prezentare de modă din 2015. Acești pantofi pot fi asortați la o gamă largă de ținute și s-au menținut în trend datorită confortului pe care îl aduc, cât și look-ului simplu și elegant.

 

Thierry Mugler

 

Thierry Mugler și-a făcut ultima oară apariția pe scenă în anul 2000, retrăgându-se în glorie în urma unui show de haute couture. În 1995 sărbătorea însă 20 de ani de existență a brandului său într-un spectacol live de neuitat ce i-a avut drept invitați pe David Bowie, Diana Ross, Ivana Trump, Naomi Campbell și mulți alții.

 

El a răspuns la întrebarea „ce este moda?” într-un stil propriu, futuristic, răsturnând toate valorile curentului hippie care influența moda în anii ‘70. Se poate deduce acest lucru din afirmația sa „am fost David Bowie înaintea lui David Bowie”, dar și datorită amprentei lăsate în istoria modei prin crearea colanților cyber-chic metalici sau rochiile conice exagerate până la forma de clepsidră.

 

Este unul dintre cei mai îndrăzneți creatori de modă celebri, care a contracarat hainele cu imprimeuri florale și croieli lejeri cu eleganța pariziană a rochiilor scurte negre, combinate cu taioare și trenciuri de influență noir. A trecut apoi de la look-uri elegante la ținute controversate și extravagante pline de sclipici și elemente inspirate de motive sci-fi sau supereroi.

 

Jean-Paul Gaultier

Jean Paul Gaultier este răspunzător pentru redefinirea categoriilor sociale prin intermediul modei datorită colecțiilor sale de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Designerul a pus laolaltă hainele de stradă cu ținutele haute couture, formând astfel un stil androgin plin de simboluri culturale. Este unul dintre creatorii de modă francezi care s-a implicat activ în demontarea prejudecăților în ceea ce privește rolurile de gen folosindu-și pasiunea pentru modă în acest sens.

 

Cariera lui Gaultier a început la 18 ani printr-o ucenicie în casa lui Pierre Cardin. Prima sa colecție de modă pentru femei a apărut în anul 1976. Acesta s-a inspirat ulterior din astrologie, simboluri religioase, tatuaje și porturi tradiționale din întreaga lume pentru a produce noi modele de haine. Stilul său caracteristic poate fi recunoscut prin ținutele masculine la femei, prin integrarea jachetelor și pălăriilor și ținutele feminine la bărbați, prin integrarea fustelor și corsetelor.

 

Același stil se regăsește atât în modelele de încălțăminte concepute de Gaultier, cât și în celebrul său parfum, Scandal, cu un miros puternic și nuanțe lemnoase. Modelele florale de sneakers sunt poate cele mai cunoscute, însă mocasinii de piele întoarsă produc același efect spectaculos în combinație cu ținutele propuse de designer în prezentările sale de modă.

 

Yves Saint Laurent

Yves Saint Laurent a fost unul dintre cei mai influenți creatori de modă francezi din secolul XX, dar și cel mai îndrăgit din ultimii douăzeci și cinci de ani. Din păcate, acesta s-a stins din viață la 1 iunie 2008, lăsând în urmă casa de modă cu același nume. La 17 ani, acesta a început să lucreze pentru Christian Dior, iar în urma decesului designerului francez, i-a revenit misiunea de a salva casa Dior de la faliment.

Câțiva ani mai târziu, el a fost concediat, deschizându-și astfel propria casă de modă. Lui trebuie să-i mulțumim pentru pantalonii mulați și pantofii înalți și cambrați pe picior, cât și pentru clasicul frac pentru femei denumit Le Smoking. De asemenea, el a fost inventatorul rochiei-trapez, depășind ideile vechilor creații Dior și optând pentru o croială modernă și lejeră, ce ascundea talia feminină și lăsa loc pentru imaginație.

 

A fost supra-numit “Regele Parisului” de către ziarul american Women’s Wear Daily pentru introducerea conceptului “Mondrian” în prezentarea sa de modă din toamna anului 1964. Acest concept se referă la omagierea mai multor artiști moderni, modelele de pe rochii fiind inspirate de tablourile lui Piet Mondrian. Pentru că cele 6 rochii cocktail cu astfel de model erau piesele principale ale colecției, Yves Saint Laurent a hotărât să o denumească după celebrul pictor.

Află totul despre modă și stil citind și articolele noastre despre mărci italienești precum Liu-Jo sau Moschino. Istoria modei este un domeniu extrem de fascinant și vast în care te poți pierde atunci când pui în perspectivă influențele marilor creatori de modă francezi. Te așteptăm pe site-ul nostru pentru a descoperi pantofi concepuți de cele mai ilustre minți ale lumii modei.

BLACK DEALS continuă! Te așteaptă reduceri atractive. Nu ezita să achiziționezi! VEZI MAI MULT >>>
Abonează-te la newsletter-ul nostru și...Obține 40 lei reducere la prima achiziție!

Acest site utilizează cookie-uri pentru a oferi servicii de calitate. Utilizarea ulterioară a site-ului reprezintă acordul dvs. în legătură cu utilizarea acestora. mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close