Ce sport ar trebuie să practice copilul? Iată o întrebare cu multiple variante de răspuns. În cele ce urmează vă prezentăm o serie de aspecte legate de modul în care poate fi ales sportul potrivit de practicat pentru un copil la diferite vârste, în funcție de mai multe variabile.
Principala formă de interacțiune a unui copil cu lumea se realizează prin atingere fizică și joacă. Copiii ridică obiecte și le examinează cu mâinile. Sunt la vârsta la care învață senzația antrenantă de a alerga până când li se taie respirația. Principii precum munca în echipă, prietenia și distracția apar în mod natural din aceste activități și formează conexiuni neuronale care contribuie la dezvoltarea emoțională și intelectuală a unui copil. Pe măsură ce copiii se devin adolescenți, sportul își poate asuma un rol mult mai serios prin formarea echipelor școlare. În timp ce unii copii vor fi atrași de sport în mod natural, alții nu vor arăta mult interes. Sportul are un rol esențial în dezvoltarea fizică armonioasă a copilului, reduce riscul obezității, îi ajută să dezvolte un spirit de echipă și îi educă organismul să se relaxeze.
Sporturile pentru copii trebuie practicate doar în joacă la vârste mici și abia de la vârsta de 6 sau 7 ani mai serios, deoarece abia mai târziu aceștia își însușesc noțiuni precum competiție, echipă, pot respecta reguli, pot înțelege și aplica indicații primite de la un antrenor.
Copii trebuie să deprindă sportul într-o manieră plăcută, fără a fi suprasolicitați. În funcție de vârstă un copil poate practica un număr maxim de ore de sport pe săptămână, astfel:
-
între 6 și 8 ani /4-6 ore;
-
între 8 și 12 ani /până la 8 ore;
-
de la 12 până la 14 ani / până la 10 ore.
În cazul în care copilul se simte suprasolicitat de o activitate sportivă atunci acesta:
-
Nu mai vorbește despre sportul practicat.
-
Se scuză pentru a sări peste antrenament.
-
Nu manifestă emoții înaintea unei competiții.
-
Pare obosit tot timpul și nu doarme bine.
-
Prezintă semne de depresie – pierderea poftei de mâncare, greață, și dureri de cap.
-
Evită activitățile echipei departe de teren.
Atunci când doriți să îndreptați copilul spre practicarea unui sport trebuie să țineți seama de dorințele, abilitățile copilului și de temperamentul său.
Temperamentul copilului |
Sporturi recomandate |
coleric: copil extravertit, impulsiv,tendințe de dominare, plin de energie. |
înot, tenis, patinaj. |
sangvinic: copil calm, comunicativ, echilibrat, tendința de a fi superficial, abandonează activități după o scurtă perioadă de timp. |
înot, echitație, dans sportiv. |
Flegmatic: copil introvertit, rezistent la stres, atent și meticulos. |
tenis, baschet, volei, fotbal, dansuri moderne, ciclism. |
Melancolic: copil timid, retras, sensibil, puțină încredere în forțele proprii. |
dans sportiv, echitație, scrimă, arte marțiale, judo, baschet, volei, handbal. |
În cele ce urmează sunt prezentate diferite sporturi și rolul lor în dezvoltarea copilului în funcție de nevoile acestuia:
- arte marțiale – stimulează concentrarea, respectul și coordonarea,
- baseball – învață copilul să se concentreze, ajută la dezvoltarea coordonării mână-ochi,
- baschet –învăța controlul corpului prin apărare și atac, recomandat pentru înfruntarea propriilor complexe, favorizează creșterea în înălțime și dezvoltă precizia și spiritul de echipă,
-
echitația – dezvoltă postura, oferă încredere de sine și dominarea fricii,
- ciclism – învăța siguranța în trafic, dezvoltă rezistență fizică,
- dans sportiv – dezvoltă memoria secvență, armonia corpului, ideal pentru copiii energici fete și băieți, ajută capacitatea de dezvoltare și lucrul în echipă,
- fotbal – facilitează munca în echipă, stimulează capacitatea de a contribui la un obiectiv comun, încurajează cooperarea între copii, dezvoltă armonios întregul corp,
- gimnastică – favorizează echilibrul, puterea, îmbunătățește flexibilitatea și capacitatea de coordonare;
- golf – ajută copiii să dezvolte percepția adâncime și strategie,
-
înot – relaxează copiii energici, copilul învață control al respirației și atenția la detalii, dezvoltă musculatura și îmbunătățește capacitatea respiratorie,
- hochei – favorizează gândirea rapidă, abilitățile de luare a deciziilor,
-
judo – armonizează legătura minte – corp,
- lupte – învață strategii de auto-apărare,
-
scrima – învață copilul să acționeze rapid, fără ezitări, dezvoltă rezistența, îndemânarea,
- patinaj – deprinde grație și perseverență,
- schi – sport solitar, încurajează copiii să privească înainte și să își planifice din timp acțiunile,
- tir cu arcul – stimulează răbdarea și autocontrol,
- tenis – antrenează gândirea rapidă și ideea de perfecționare, dezvoltă puterea brațului și acuratețea mișcării, dezvoltă mobilitatea, coordonarea și reflexele,
- volei- învață munca în echipă și comunicarea, dezvolta agilitatea și vigilenta.
Sportul practicat casă
Chiar și atunci când copii nu pot practica sport în aer liber sau la sală, pot fi inventate activități de interior, precum jocuri care presupun dans și mișcare pentru ca cei mici să rămână în formă. Cu doar câteva cântece și recuzită ei se pot transforma în supereroi din desene animate sau pot fi antrenați în jocul de-a v-ați ascunselea sau jocuri care presupun căutarea unor obiecte ascunse în casă.
Până la vârsta de trei ani, o tricicletă este o introducere excelentă în lumea sportului și a mișcării. Când copilul se află la o vârstă fragedă, sporturile practicate în mod organizat nu sunt o opțiune viabilă. Folosiți-vă creativitatea și jucați cu copilul fel de fel de jocuri pe care acesta le poate gestiona cu ușurință precum aruncarea și lovirea unor bile, șotron, jocul de v-ați ascunselea. Copiii mici cu vârsta de peste 3 ani și preșcolarii încep să stăpânească mai multe mișcări de bază, dar sunt prea mici încă pentru cele mai multe sporturi organizate.
Pentru copiii din această grupă de vârstă este recomandat jocul liber nestructurat și sporturi precum:
-
atletism – alergare,
-
țopăit,
-
aruncarea și prinderea unui obiect,
-
înot,
-
mersul pe tricicletă sau pe bicicletă,
-
cățăratul pe echipamente de joacă,
-
gimnastică,
-
dans sportiv,
-
arte marțiale.
Dacă sunt interesați și de alt fel de sport, copiii ar putea fi încurajați să îl practice și pe acesta, dar în joacă, pentru a se distra. La aceste vârste nu se poate practica gimnastică de performanță pentru copii, de exemplu.
Pe măsură ce copiii cresc, li se dezvoltă atenția, capătă un nivel bun de coordonare motorie și posedă abilități precum aruncarea la distanță. De asemenea, dobândesc o capacitate crescută de a urma instrucțiuni.
Sporturile și activitățile care pot fi adecvate pentru această grupă de vârstă includ:
-
baseball,
-
baschet,
-
atletism,
-
gimnastica,
-
înot,
-
tenis,
-
arte marțiale,
-
dans sportiv,
-
patinaj,
-
drumeţii montane,
-
schi,
-
ciclism,
-
volei,
-
scrimă,
-
fotbal.
Începând de la vârsta de 7 sau 8 la copii care sunt motivați pot începe să practice în mod regulat un sport. Sporturile preferate de fete pot fi gimnastică, dansul sportiv, patinajul. Accentul ar trebui să fie pus pe tehnica corespunzătoare și pe mișcări. Totuși, la această vârstă copii nu trebuie stimulați spre activități competiționale, atenția fiind preponderent îndreptată spre dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii de vârste apropiate. Abia după vârsta de 8 ani pot fi îndrumați către sporturi mai complexe, deoarece copiii și-au îmbunătățit capacitatea de concentrare, autocontrol, muncă în echipă.
La această vârstă, majoritatea copiilor au deja o viziune matură, posedă capacitate de înțelegere și de a-și aminti strategiile sportive, fiind pregătiți să practice sporturi complexe, de echipă cum ar fi fotbalul, baschetul și volei. Copiii sunt mai pregătiți să facă față contactului fizic direct cu adversarul și să se coordoneze perfect cu coechipierii. Sportul este important pentru preadolescenți și pentru socializare, dar și pentru menținerea corpului în limitele greutății normale. Indiferent de sporturile la care participă copilul dumneavoastră, asigurați-vă că are o bază de tehnică corespunzătoare.
Copii pot alege să practice sporturi precum:
-
fotbal,
-
scrima,
-
arte marțiale,
-
schi,
-
atletism,
-
rugby,
-
fotbal,
-
scrima,
-
volei.
Încălțămintea sportivă
Sporturile de vară sau cele care pot fi practicate într-un spațiu închis de antrenament necesită o încălțăminte sport dedicată outdoor sau indoor pentru fete și băieți, pantofi de antrenament care să nu alunece, în care piciorul să fie aerisit, să nu transpire și să fie confortabile pe toată durata activității.
Sportul din sezonul rece se practică cu o încălțăminte adecvată outdoor, special concepută pentru copii. Încălțămintea outdoor de iarnă, fie cizme, ghete pentru fete sau încălțăminte de trekking– bocanci trebuie să fie înaltă peste gleznă, din material impermeabil, călduros.
Îmbrăcămintea sportivă
Pentru sporturile de vară sau sporturile practicate în spații închise sunt alese piese de îmbrăcăminte precum trening, short, tricou din materiale sintetice, tehnice care să permită pielii să respire și care nu permit acumularea de umezeală, precum și accesorii cum ar fi șapcă, mănuși de sport, șosete.
Pentru sporturile de iarnă practicate de copiii este important să nu lipsească jacheta și pantalonii de schi, polarul, îmbrăcămintea de corp impermeabilă și călduroasă din materiale sintetice sau lână merinos, accesorii precum căciulă, fular, mănuși, șosete.
Echipamentul de protecție
Prevenirea accidentelor care pot apărea odată cu practicarea unor sporturi de către copii, pot fi evitate numai prin utilizarea echipamentului de protecție specific fiecărui sport în parte și a unor articole generice în funcție de sezon precum:
-
ochelari de soare,
-
cremă de protecție solară,
-
cască de protecție,
-
cotiere,
-
genunchiere,
-
apărătoare fotbal,
-
cagulă schi,
-
protecție dentară pentru sporturi de contact.
De ce trebuie să ții cont atunci când alegi o activitate sportivă pentru copilul tău?
Sportul potrivit pentru un copil poate fi ales în funcție de mai multe variabile precum:
-
Vârsta. Până la vârsta de 5 ani este bine ca un copil să perceapă sportul ca pe o joacă. Abia copiii cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani au abilități motorii de bază, putând desfășura sporturi în condiții autonome, ei nefiind pregătiți pentru sporturi mai complexe, de echipă.Copiii de vârste mai mari au abilități motorii mai dezvoltate, fiind capabili să facă față presiunilor, să construiască strategii, să lucreze în echipe mai mari.
-
Interes personal. Sportul preferat ar trebui ales chiar de copil. Este ideal să observați de ce anume este atras copilul și ce activități sunt realizate cu plăcere și ușurință de către acesta.
-
Temperament. În funcție de temperament, așa cum am menționat în prima parte a articolului, unii copii mai sociabili și mai dinamici pot practica cu mai multă ușurință sporturi de echipă, ar fi fotbalul. Alți copii, mai pragmatici, pot alege cu mai multă plăcere să practice sporturi autonome precum înotul sau tenisul.
-
Caracteristici fizice. Diferite tipuri de corp pot fi mai adaptate pentru anumite sporturi care pot solicita o persoană înaltă, cum ar fi baschetul sau, dimpotrivă, o persoană de statură mică și foarte flexibilă, cum ar fi gimnastica. În orice caz, un copil se poate bucura de practicarea oricărui sport care îi face plăcere.
-
Programul copilului și al familiei. Anumite sporturi necesită un timp îndelungat dedicat antrenamentelor. Este bine să analizați dacă nu cumva programul copilului sau și al părinților nu devine prea solicitant.
-
Costul. Practicarea anumitor sporturi cum ar fi echitația presupune costuri mai ridicate. Atunci când alegeți un sport trebuie avut în vedere și costul practicării acestuia pe termen lung.
-
Disponibilitatea părinților și a familiei de a acorda timp și sprijin. În cazul în care sportul practicat este solicitant este posibil să fie necesar să ajutați copilul în programul de antrenament, să fie necesar să îi pregătiți un meniu special, să îi asigurați transportul spre locul de antrenament, competiții, să îl ajutați cu transportul echipamentului, dacă este voluminos.
Concluzii
Copii pot practica diferite sporturi de mici în funcție de grupa de grupa de vârstă la care se încadrează și de interesul pe care îl manifestă. Indiferent de alegerile făcute, practicarea unui sport trebuie să fie desfășurată în condiții de siguranță, asigurându-i celui mic un echipament sportiv și de protecție corespunzător .
Referințe:
Mayoclinic. “Children, sports and exercise: Choices for all ages.” Mayo Clinic, 2019,
https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/childrens-health/in-depth/fitness/art-20048027. Accesat în 26.02.2021.
National Health Site. “Kids. Sports and activities.” NHS, 2020,
https://www.nhs.uk/change4life/activities/sports-and-activities. Accesat în 26.02.2021.
Zapata, Kimberly. “Should Toddlers Play Sports? The Answer May Surprise You.”, Healthline 2020,
https://www.healthline.com/health/childrens-health/sports-for-toddlers. Accesat în 26.02.2021.