În acest articol:
Tabel de mărimi Reebok – Alege mărimea potrivită!
Reebok este unul dintre cele mai faimoase branduri la nivel mondial, cunoscut atât pentru piesele vestimentare variate, cât mai ales pentru colecțiile impresionante de încălțăminte sport.
Pantofii lor de fitness sau de alergare sunt purtați zilnic de bărbați, femei și copii care doresc să își depășească limitele, să aibă un stil de viață activ și să se mențină sănătoși.
Iată câteva informații interesante pe care trebuie să le știi despre Reebok!
Reebok aparține de grupul Adidas
Deși par două branduri aflate în competiție, cu abordări diferite în ceea ce privește stilul și comunicarea, Reebok și Adidas fac parte, în prezent, din același grup.
Încă din 2005, Reebok funcționează ca o filială a Adidas, reprezentând o extensie a companiei – o extensie cu foarte multă personalitate!
Cuvântul „Reebok” înseamnă gazelă
Compania sportivă există încă din anul 1958, iar când a trebuit ca frații Jeff și Joe Foster să aleagă un nume, aceștia și-au dorit ceva care să nu însemne nimic. După lungi căutări, aceștia au găsit într-un dicționar cuvântul „rhebok”.
În limba afrikaans, acest cuvânt denumește o specie de gazelă. Antreprenorilor li s-a părut o denumire foarte potrivită pentru brandul pe care și-l doreau, așa că au insistat ca aceasta să rămână. Gazela simbolizează atât putere și rapiditatea, cât și grația oferită de pantofii sport de la Reebok.
De la un brand generalist de sport la pasiunea pentru fitness
La început, Reebok s-a poziționat ca un brand de haine, încălțări și accesorii sportive diverse. Jucătorii de baschet adorau pantofii sport de la Reebok, purtându-i în meciurile lor.
Ulterior, brandul a decis să se concentreze pe fitness și să facă performanță în acest domeniu. Reebok consideră că fitness-ul poate schimba viețile celor care îndrăznesc să-și dorească și să facă mai mult.
Pantofii sport Reebok au fost purtați la nunta regală
Când Prințul William și Ducesa Kate Middleton s-au căsătorit, fotografiile apărute în presă au făcut furori. Nu numai datorită importanței evenimentului în sine, ci și pentru faptul că o măicuță purta, în mod vizibil, o pereche de încălțări negre de la Reebok.
Acestea fiind spuse, dacă și tu vrei să ai în garderobă o pereche de pantofi sport Reebok, investește cu încredere în brandul de origine englezească. Mai jos poți afla cum să-ți alegi măsura potrivită, ca să te bucuri de încălțările perfecte!
Cum să-ți alegi perechea perfectă de pantofi sport: Tabel de mărimi Reebok și sfaturi practice
Ține cont de măsura pe care o porți de obicei
Când vine vorba despre încălțăminte, există un dispozitiv ce poartă numele Brannock. Acesta a fost patentat în jurul anului 1930, însă este folosit și astăzi ca reper internațional pentru stabilirea mărimilor de pantofi.
Unele branduri respectă cu strictețe acest etalon, ele fiind definite de termenul „true to size” (în traducere, „mărime reală” sau „măsură fidelă”). Alte companii au propriul sistem de stabilire a măsurilor, astfel că trebuie să cumperi un produs cu un număr mai mic sau mai mare față de mărimea ta standard, pentru a te asigura că pantofii ți se potrivesc.
În ceea ce privește Reebok, brandul este unul dintre cele care respectă sistemul Brannock. Așadar, când cumperi pantofi sport, te poți baza aproape întotdeauna pe mărimea pe care știi că o porți, în general, și la alte perechi de pantofi, indiferent dacă aceștia sunt sport sau casual.
Măsoară-ți talpa fiecărui picior
Dacă dorești să comanzi din prima încercare mărimea potrivită de pantofi sport, metoda cea mai bună este să-ți măsori tălpile cu o ruletă, o riglă sau cu un centimentru de croitorie.
Pentru a te asigura că faci măsurătorile corect, așează-ți talpa pe o coală de hârtie, ținând călcâiul exact acolo unde începe foaia. Cu ajutorul unui creion, marchează locul în care se termină cel mai lung dintre degetele de la picioare. Apoi, măsoară distanța de la muchia foii până la semnul făcut de tine.
Alternativ, poți măsura talpa la perete. Lipește călcâiul de perete și lasă piciorul relaxat. Măsoară distanța de la perete la cel mai lung deget, cu ajutorul unei rulete sau unui metru de croitorie.
Ține cont și de faptul că tălpile pot fi inegale, așa că măsoară-le pe amândouă, iar atunci când alegi mărimea pantofilor, ține cont de talpa mai lungă. Vei prefera ca unul dintre pantofi să fie puțin mai mare, decât să te strângă și să îți cauzeze disconfort sau bătături.
Extra tip: Măsoară-ți tălpile spre finalul zilei și, în niciun caz, nu face acest lucru dimineața, imediat după ce te-ai dat jos din pat. Explicația este simplă: pe parcursul zilei, picioarele tind să se umfle, din cauza transpirației, temperaturii și efortului fizic. Astfel, riști să iei măsurătorile greșite și să cumperi o pereche puțin prea strâmtă de încălțări.
Consultă tabelul de mărimi Reebok
După ce ai obținut un număr clar de centimetri, consultă un tabel de mărimi de la Reebok. Acesta îți va afișa, în funcție de dimensiunea tălpilor, mărimea potrivită a pantofilor.
Tabel mărimi Reebok pentru bărbați, sursa: site oficial Reebok
Tabel mărimi Reebok pentru femei, sursa: site oficial Reebok
Ia în calcul faptul că există tabele diferite pentru femei și bărbați, iar uneori dimensiunea tălpii poate fi exprimată în altă unitate de măsură (în exemplul de mai sus, în inch).
Așadar, folosește un convertor online pentru a transforma centimetri în unitatea folosită în tabelul de mărimi.
Compară cu alte perechi de pantofi de la Reebok
Dacă mai ai încălțăminte de la Reebok acasă, probeaz-o și folosește-o ca termen de comparație. Încalță-te, pe rând, cu o pereche de pantofi de la alt brand, apoi cu perechea de la Reebok.
Dacă există diferențe între cele două și te simți mult mai bine în încălțările Reebok, comandă pantofii noi de la Reebok pe măsura celor pe care deja îi ai.
În cazul în care perechea veche de Reebok te strânge sau îți este prea largă, cumpără o măsură mai mare, respectiv mai mică.
Orientează-te în funcție de model
Nu toate perechile de încălțămite au același calapod și nu toate sunt confecționate din aceleași materiale. De exemplu, pielea poate fi mai rigidă decât un material textil, iar un material precum pânza sau plasa se poate uza mai repede decât pielea. De aceea, când alegi mărimea potrivită, ține cont și de modelul ales.
Dacă urmează să îți cumperi pantofi pentru alergare de la Reebok, alege un număr care să îți vină perfect. În acest caz, este important ca piciorul să aibă suficient spațiu, pentru a nu accidenta degetele sau talpa, dar pantofii să nu fie prea largi, pentru a evita fricțiunea dintre material și piele.
În cazul în care vrei încălțăminte Reebok casual, de purtat la birou sau în timpul liber, poți alege o pereche de pantofi sport din piele. Amintește-ți că aceștia pot fi ceva mai strâmți la început, până când pielea devine maleabilă și se mulează pe forma piciorului tău.
Ține cont de preferințele tale
Unele persoane preferă să poarte teniși care urmează îndeaproape liniile tălpilor și îmbracă piciorul cu precizie, având un fit mulat și ferm.
Pe de altă parte, unii oameni preferă să aibă mai mult spațiu disponibil în pantofi, pentru a lăsa piciorul să respire mai bine și să nu fie „sufocat” de materialul încălțărilor.
Dacă preferi prima variantă, optează pentru mărimea ta standard, iar dacă preferi să dispui de un fit mai lejer, alege o pereche de Reebok cu o măsură mai mare. De asemenea, dacă știi că tălpile tale sunt mai late, poți încerca o măsură mai mare cu jumătate de număr sau cu un număr întreg.
Ai comandat deja o pereche de pantofi sport Reebok și nu te simți bine purtându-i?
Schimbă șosetele pe care le porți
Atunci când porți pantofi sport pentru fitness sau alergare, este important să alegi șosetele potrivite.
Acestea trebuie să fie puțin mai lungi decât nivelul pantofilor, pentru a evita fricțiunea dintre material și piele, mai ales atunci când transpiri, iar riscul de iritații și răni este mai mare decât de obicei.
De asemenea, este indicat să porți pantofii sport Reebok cu șosete din bumbac sau un material special, care să susțină sănătatea și confortul picioarelor pe timpul antrenamentelor.
Evită șosetele groase, din materiale ce nu permit circularea aerului și eliminarea transpirației. Renunță la ciorapii din materiale sintetice, care pot cauza micoze sau alte neplăceri.
Ajustează pantofii cu ajutorul șireturilor
De multe ori, mărimea pantofilor sport este potrivită, însă felul în care sunt prinse inițial șireturile îți poate crea senzația că încălțările îți sunt prea mici sau prea largi.
De aceea, înainte să returnezi pantofii, încearcă să reglezi șireturile și să faci câțiva pași odată ce le-ai ajustat. S-ar putea să constați că pantofii ți se potrivesc foarte bine ulterior!
Renunță atunci când nu simți îmbunătățiri
Dacă ai testat deja pantofii cu șosetele potrivite și șireturile reglate, iar aceștia nu sunt mai confortabili, este momentul să recunoști că mărimea nu este cea potrivită.
Chiar dacă disconfortul nu este extrem de mare, după câteva purtări acesta se poate accentua. Așadar, returnează încălțările și comandă, după caz, o mărime mai mică sau una mai mare.
Acestea fiind spuse, dacă plănuiești să-ți cumperi o pereche de pantofi sport de la Reebok, acum știi cum să-ți comanzi mărimea potrivită. Fie că îți dorești încălțări pentru alergare, fitness sau plimbări relaxate, urmează recomandările de mai sus și nu vei da greș!