Gențile albe – hiturile din vara 2020 în rândul bloggerilor și editorilor de modă

1 min.
În acest articol:

Plicuri clasice, modele împletite și ajurate sau cele în atmosfera anilor 90. Gențile de mână albe, pentru că vorbim despre ele, sunt vedetele incontestabile ale verii 2020 și sunt deosebit de apreciate de editorii de modă, de bloggeri și de it-girls de pe Instagram. Așadar, citește mai departe pentru a afla pe ce model merită să te bazezi în acest sezon și cum să asortezi aceste accesorii pentru avea un look în pas cu tendințele din industria modei.

Poșetele albe vor arăta bine în ținutele alb-negre, dar nu numai.

În cadrul spectacolelor care au prezentat tendințele pentru sezonul primăvară-vară 2020, am avut ocazia să admirăm un adevărat festival al varietății în ceea ce privește croielile, formele și materialele utilizate în producție. În ceea ce privește culoarea, însă, acest spectacol sezonier a fost dominat cu siguranță de alb. Culoarea a fost vizibilă nu numai pe rochii, costume, pantaloni și bluze, dar și pe accesorii precum poșetele.

În colecția Bottega Veneta au putut fi observate gențile albe împletite de tipul baguette. La rândul lor, cuferele retro au devenit domeniul brandului Roksanda. Pe podiumul mărcii Alexander McQueen au apărut plicurile albe cu mânere aurii și modelele croșetate. În colecția casei de modă Valentino, gențile albe au prins literalmente aripi, deoarece au fost decorate cu pene delicate. După cum poți vedea, au existat o mulțime de propuneri în ceea ce privește acest accesoriu funcțional.

View this post on Instagram

A day to evening design, the Story Shoulder bag can be worn over the shoulder, via the chain strap, or carried as a clutch. Discover the #McQueenStory collection via the link in our bio. #McQueenSS20 #AlexanderMcQueen

A post shared by Alexander McQueen (@alexandermcqueen) on

Te întrebi alături de ce articole vestimentare vor arăta bine gențile albe? Vestea bună este, practic … cu toate. Și cu siguranță cu ținutele care sunt dominate de culori deschise și pastelate. Cu toate acestea, cel mai bine este dacă te inspiri din stilizațiile acelor fete din industria modei care au stăpânit deja perfecțiunea de a purta genți albe în outfiturile lor.

View this post on Instagram

Tough crowd

A post shared by Camille Charriere ???? (@camillecharriere) on

Geanta albă de tipul baguette este un hit categoric al sezonului primăvară-vară 2020. Trendsetterul Camille Charriere știe acest lucru, și a ales să să poarte o geanta albă într-o ținută retro și vintage.

View this post on Instagram

????????

A post shared by Pernille Teisbaek (@pernilleteisbaek) on

Iti place minimalismul scandinav? Îți propunem un look similar cu cel al lui Pernille Teisbaek, compus dintr-o poșetă albă clasică cu o baretă tip lanț și un total look alb.

View this post on Instagram

Throwback to Milan fashionweek, back when overdressed strolls in the parc were tutto nella norma.????

A post shared by Caroline Daur (@carodaur) on

La rândul său, outfitul casual, alb-negru, cu o geantă crossbody albă în rolul principal este opera lui Caroline Daur, pe profilul căreia vei găsi multe inspirații cu privire la modul de stilizare al genților albe.

View this post on Instagram

@sly010_official Ad • Photo @streetstyleograph #paris

A post shared by Gitta Banko (@gittabanko) on

În loc de o geantă albă, poți, de asemenea, ca Gitta Banko, să optezi pentru o borsetă albă și să o asortezi într-o ținută elegantă.

Textul original al articolului a fost tradus și adaptat în funcție de cerințele blogului epantofi.ro.
Îți recomandăm și
Abonează-te la newsletter-ul nostru și...Obține 40 lei reducere la prima achiziție!
Verificați în magazin
nike air force 1 high, nike vapormax, uptempo, puma mayze, incaltaminte copii, portofel barbati, cizme lungi dama, air max, cizme de ploaie copii, jordan adidasi, rucsacuri dama, alexander mcqueen adidasi, new balance 327, air force 1, cizme, nike court vision, pantofi stiletto, botine toamna, mocasini dama, adidasi nike air force, pantofi sport barbati, papuci de casa, ghete fotbal, adidas, salamander, cizme dama lungi, adidasi versace, uptempo nike, nike, pantofi argintii

Acest site utilizează cookie-uri pentru a oferi servicii de calitate. Utilizarea ulterioară a site-ului reprezintă acordul dvs. în legătură cu utilizarea acestora. mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close