În acest articol:
Istoria interesantă a sandalelor. Din generație în generație!
Știai că începuturile istoriei sandalelor se pierde în întunericul epocii de gheață? Și deși doar cu gândul putem ajunge atât de departe, un lucru este cert – aceasta este prima creație umană dedicată picioarelor. Te invităm să descoperi alături de noi istoria uimitoare a sandalelor. Te asigurăm că nu vei fi dezamăgit!
Cu siguranță nu o dată și nici măcar nu de două ori le-ai avut pe picioare – sandalele, pentru că vorbim despre acestea – sunt unele dintre cele mai importante articole din ținutele de vară. Află mai multe despre drumul parcurs de acești pantofi înainte de a ajunge în garderoba ta!
Sandale – înaintea erei noastre
Inițial, cuvântul „sandal” însemna o talpă confecționată din orice materie primă naturală. Aceasta a fost modelată după forma piciorului și fixată cu orice a fost posibil, cum ar fi iarba împletită, răchită sau barete din piele. S-ar putea spune – civilizație nouă, sandale noi. În Japonia antică erau zōri, în India paduka și în Italia – sandale romane. Sandalele nu erau menite numai pentru a acoperi picioarele, ci și pentru a atrage privirile.
Ceea ce înțelegem astăzi prin sandale, cândva însemna doar talpă.
Sandalele erau adesea un factor determinant al statutului social. Prin urmare, era ușor să distingi un cetățean înstărit de un sclav care, apropo, se deplasa cel mai adesea desculț. Cu cât a fost mai specială încălțămintea, cu atât persoana era mai bogată. Astfel, sandalele faraonului au fost bogat decorate și confecționate din materiale de înaltă calitate.
Sandalele tradiționale japoneze zōri sunt inspirația de creație din spatele modelelor de flip-flops, atât de populare în zilele noastre.
Sandalele de damă… un instrument al păcatului?
Te vom surprinde scriind că în anumite perioade istorice sandalele au fost tratate ostile? Conform „pazniciilor moralității” de atunci, încălțămintea care dezvăluia o parte semnificativă a piciorului era considerată … imorală. Sfântul Clement al Alexandriei a interzis în mod explicit afișarea degetelor de la picioare, blestemându-i pe cei care și-au permis o astfel de „infracțiune”. Bine că nu trăim în aceste vremuri! Cred că vei fi de acord cu noi.
Ultimul strigăt de modă! Evoluția (și revoluția) sandalelor
Renașterea sandalelor a avut loc în anii 1920. Pantofii care descopereau partea superioară a piciorului au apărut pentru prima dată pe plaje, iar apoi – datorită designerului de modă francez André Perugia – pe parchetele de dans. Au luat cu asalt ecranele cinematografiei și au cucerit garderobele vedetelor precum Ducesa de Windsor, Judy Garland, Grace Kelly și Elizabeth Taylor.
Cântăreața și actrița americană Judy Garland, în sandale ajurate cu barete:
Ce spunea Bernice Fitz-Gibbon?
Creativitatea înseamnă adesea observarea a celui ceva ce a existat de mult timp.
Sandale pe coturn, tocuri din lemn în formă de con, decupate sau modelele cu toc înalt – în ultimele decenii acești pantofi au luat tot felul de forme. În anii 1950 au fost în vogă sandalele cu barete sub formă de T. Odată cu începutul aniilor 1960, când generația hippie a fost în prim-plan, au devenit populare modelele cu tălpi din plută. În 1964, Birkenstock, despre care poți citi mai multe în acest articol, a lansat sandale pentru a răspunde nevoilor noii clientele – din materiale naturale și tălpi conturate.
Sandalele Birkenstock din piele sunt foarte populare astăzi, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor.
În prezent, pe piață încălțăminte există nenumărate tipuri de sandale – și vei găsi cele mai multe dintre acestea în magazinul online epantofi.ro. Sperăm că ai rămas alături de noi până la sfârșitul acestui articol și… te uiți la propriile sandale cu un interes mult mai mare!
Textul original al articolului a fost tradus și adaptat în funcție de cerințele blogului epantofi.ro.