Pantofii aurii cu toc – pentru doamnele care adoră să strălucească!

Pantofii aurii cu toc arată extravagant și sunt un element de accesoriu în sine. Cel mai des sunt purtați la ocazii speciale sau chiar pe covorul roșu. Cu toate acestea ei pot fi purtați și în ținutele de zi cu zi, iar într-o combinație cu un ten bronzat vor arăta pur și simplu minunat! Pantofii aurii cu toc sunt alegerea doamnelor care adoră să fie în centrul atenției.

Cauți inspirație pentru o ținută cu pantofi aurii cu toc? Îți spunem noi cum poți obține un outfit șic sau unul casual!

Cu o pereche de pantofi aurii cu toc se vor asorta de minune rochiile în culorile negru, roșu, alb, bleumarin, galben sau roz. Aurul se potrivește perfect și cu diferite modele și motive, cum ar fi cel de panteră sau șarpe, foarte în vogă sezonul acesta. La o ieșire oficială poți alege o pereche de pantofi clasici sau o pereche de sandale de culoarea aurului.

În cazul unei petreceri de carnaval se vor prezenta de minune pantofii aurii, strălucitori, cu toc subțire. Îi poți asorta cu o rochie mulată pe corp, o geantă plic și un colier mare. Pantofii aurii cu efect de oglindă vor arăta minunat alături de o rochie maxi de culoarea bleumarin. Poți combina de altfel o rochie scurtă cu ștrasuri sau tul cu o pereche de pantofi aurii cu platformă, cu baretă în jurul gleznelor. Dacă nu îți este teamă de auriu, alege o ținută asemănătoare cu cea a Irinei Shayk de la Gala Globurilor de Aur, pantofi aurii și o rochie aurie.

Sfatul stilistului:

Purtând pantofi aurii cu toc, nu uita să alegi și accesorii de această culoare, cum ar fi colierul sau închizătoarea genții. Astfel vei obține o ținută armonioasă și impecabilă.

Este important de ținut minte faptul că pantofii aurii pot fi purtați nu doar în ținute elegante. Vedetele au demonstrat nu o dată că această încălțăminte arată bine și combinată cu o pereche de blugi.

Sfatul stilistului:

Actrița Kate Bosworth a asortat pantofii aurii cu toc cu barete în jurul gleznelor cu o pereche de blugi de culoare închisă alături de o bluză roșie-albă în stil casual. Efectul? O ținută în stil casual ideală pentru o ieșire la o cafea cu prietenele.

Sau poate o combinație de aur/alb? Trebuie să fie una reușită! Fapt dovedit de modelul Gigi Hadid, care a ales să poarte o pereche de stiletto aurii alături de o pereche de pantaloni și o geacă albă.

Pantofii aurii pot fi asortați de asemenea cu un costum oficial pentru o ținută de birou. Ține minte să adaugi accesorii delicate și și să alegi un machiaj discret pentru echilibrarea outfitului.

Ești o viitoare mireasă și nu te poți decide ce pantofi să alegi pentru nuntă? Dacă iubești bijuteriile din aur și vrei să arăți impecabil și original în ziua nunții – alege pantofii aurii cu toc, aceștia sunt des întâlniți pe podiumuri în prezentațiile rochiilor de mireasă. Acest tip de încălțăminte va arăta bine alături de o rochie lucioasă sau una cusută cu ață aurie.

Se vor asorta totodată perfect și cu o rochie clasică cu un croi simplu. Pentru nunta civilă poți alege o rochie albă scurtă și o pereche de pantofi aurii cu toc, astfel vei obține o ținută șic.

Dacă pantofii clasici, aurii cu toc nu sunt tocmai stilul tău, alege pantofii în culorile negru/auriu. Aceștia vor crea un look puțin mai subtil, dar vor arăta de asemenea de minune. Poți asorta pantofii aurii cu o rochie little black dress și o pereche de cercei aurii. Poartă ruj roșu alături de o geantă plic, astfel vei obține un look clasic, dar cu un mic efect strălucitor. Poți de asemenea alege o pereche de pantofi negri cu toc cu un detaliu auriu cum ar fi o fundă sau șpițul auriu.

?utm_source=ig_web_copy_link
Textul original al articolului a fost tradus și adaptat în funcție de cerințele blogului epantofi.ro.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și...Obține 40 lei reducere la prima achiziție!

Acest site utilizează cookie-uri pentru a oferi servicii de calitate. Utilizarea ulterioară a site-ului reprezintă acordul dvs. în legătură cu utilizarea acestora. mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close