În acest articol:
Ținuta cocktail: 10+ sfaturi și idei pentru o prezență de invidiat
Deși evenimentele speciale la care ai fost invitată te entuziasmează și te faci să numeri zilele până la data desfășurării lor, când vine vorba de ținute, lucrurile pot fi ceva mai complicate. Există atât de multe reguli scrise și nescrise, încât poate fi dificil să alegi un outfit potrivit, de fiecare dată.
Urmează să participi la un eveniment, iar codul vestimentar menționat pe invitație este „cocktail”? Dacă nu ai mai întâlnit acest termen până acum, el îți poate cauza confuzie, la început. Totuși, nu trebuie să te sperii, căci o ținută cocktail nu este chiar deloc greu de realizat.
Ce presupune ținuta cocktail?
Dress code-ul cocktail, ca nivel de eleganță, se situează undeva mai sus decât un stil smart casual, dar mai jos decât un conceput precum Black tie. Cu alte cuvinte, invitații trebuie să abordeze o ținută cochetă, dar nu extrem de exagerată, precum cele care se pretează balurilor sau galelor mondene.
Evenimentele de tip cocktail au loc, de obicei, la granița dintre zi și noapte, după-amiaza sau la lăsarea serii. De aceea, ținuta cocktail presupune purtarea unor haine ceva mai elegante decât cele de zi, dar mai puțin sofisticate decât cele de seară.
Ce origini are ținuta cocktail?
Dacă te întrebi când a apărut acest trend și cine l-a inventat, povestea merge destul de departe în trecut, mai exact în prima jumătate a anilor 1900.
Dress code-ul cocktail pentru femei și bărbați a început să fie folosit în anii ’20 și ’30, când familiile înstărite obișnuiau să servească acasă băuturi și aperitive înainte de cină, alături de prieteni și alți invitați. Femeile și bărbații păstrau ținute destul de relaxate, dar totuși elegante și ceva mai potrivite pentru seară.
În prezent, ținuta cocktail se pretează la evenimente precum aniversări, petreceri formale sau sofisticate, dar și la anumite nunți, dacă dress code-ul de pe invitație menționează acest lucru.
Dress code cocktail pentru femei: Cum ar trebui să te îmbraci la un astfel de eveniment?
Ce fel de rochie ar trebui să alegi pentru o ținută cocktail? Ce tip de accesorii se potrivesc? Ce să cauți și ce să eviți, pentru a avea o apariție elegantă și corectă de fiecare dată? Află răspunsurile mai jos!
Alege o rochie de lungime potrivită
Pe piață există o mulțime de rochii cocktail deosebite, ce pot fi purtate cu încredere la o ocazie care cere acest lucru. Cu toate acestea, înainte de a cumpăra prima rochie care te atrage, trebuie să știi câteva reguli.
În primul rând, chiar dacă ținuta cocktail nu presupune purtarea unei rochii lungi, până la pământ, acest lucru nu înseamnă că este în regulă să porți o fustă sau o rochie mini. Optează pentru o rochie de lungime medie, deasupra genunchilor sau chiar peste genunchi. Astfel, nu ai cum să dai greș!
P.S.: Evită atât rochiile prea scurte, cât și pe cele prea lungi, cu trenă sau care ating podeaua. Acestea nu sunt potrivite pentru contextul de față!
Evită decolteurile ample
Chiar dacă vrei să ai o prezență feminină și senzuală, nu exagera când vine vorba despre decolteu. Fiind purtată la evenimente semi-formale, care au loc la intersectarea zilei cu seara, ținuta cocktail pentru femei nu trebuie să fie extrem de sexy, ci mai degrabă elegantă, feminină și diafană.
Optează pentru o rochie cu decolteu rotund, în V sau cu un model deosebit, însă nu afișa prea multă piele, ci păstrează eleganța și misterul. Singura ocazie în care poți purta un decolteu mai generos este atunci când rochia coboară sub nivelul genunchilor sau tocurile alese sunt foarte joase.
Poți purta pantaloni de tip culottes
Dacă nu te simți confortabil purtând rochie sau, pur și simplu, fustele nu sunt deloc genul tău, poți purta cu încredere și o pereche de pantaloni. Totul este să alegi modelul și materialul corect!
Pentru un eveniment care cere ținută cocktail, poți alege o pereche de pantaloni culottes, cu talie înaltă, largi pe picior, dar care accentuează frumos silueta atunci când sunt purtați cu încălțări înalte și un top feminin.
Nu purta jeanși sau pantaloni office
Chiar dacă nu îți plac rochiile și, în general, ținutele elegante, nu poți purta jeanși sau pantaloni office la o petrecere cu dress code cocktail, oricât de elegant ar fi topul.
Alege, cel puțin, o pereche de pantaloni eleganți, care să flateze silueta fără să fie prea strâmți sau prea casual.
Poartă un top elegant
Dacă alegi să porți o ținută din două piese, cu pantaloni sau fustă, asigură-te că porți un top la fel de elegant precum restul hainelor.
Dacă evenimentul are loc primăvara sau vara, poți alege o bluză cu mânecă scurtă, cu volane, sau chiar o bluză fără mâneci, dacă aceasta este confecționată dintr-un material fin, precum mătasea sau alte fibre vaporoase.
În cazul în care evenimentul la care participi are loc toamna sau iarna, poartă o bluză cu mânecă lungă și decolteu discret. Poți completa ținuta cu un sacou feminin, cambrat, într-o nuanță frumoasă și potrivită cu restul ținutei tale.
Alege doar materiale de calitate superioară
Chiar dacă nu mergi la o nuntă sau la un botez, ci doar la o petrecere elegantă la care vor participa prietenii tăi sau partenerii de afaceri, trebuie să alegi doar haine de cea mai bună calitate.
Evită materialele care arată artificial sau ieftin, precum și piesele vestimentare cu paiete din plastic sau alte aplicații. Axează-te pe piese din materiale pline, cu structură, care nu se șifonează ușor și rezistă pe tot parcursul evenimentului, fără să își deterioreze aspectul impecabil.
Folosește un fier de călcat cu aburi înainte de eveniment
Chiar dacă tocmai ți-ai cumpărat rochia de cocktail sau ai adus-o de la curățătorie, este posibil ca aceasta să prezinte cute inestetice. Indiferent de culoarea hainelor, când acestea se șifonează, aspectul rezultat este unul deloc elegant.
De aceea, înainte de a pleca spre petrecere sau aniversare, folosește un fier de călcat cu aburi, pentru a împrospăta aspectul hainelor tale. În acest fel, când vei ajunge la fața locului, vei arăta fabulos!
Nu neglija lenjeria intimă
Chiar dacă rochia este elementul central al ținutei, nu trebuie să uiți de lenjerie. Aceasta, dacă nu este aleasă corect, poate crea efecte vizuale neplăcute, ruinând aspectul elegant al outfitului tău.
Prin urmare, dacă porți haine deschise la culoare, alege lenjerie albă sau nude, iar dacă ai o rochie neagră, alege o pereche de chiloți negri și un sutien de aceeași culoare.
În plus, ai grija ca lengeria să nu fie prea strâmtă, mai ales dacă porți haine mulate pe trup. Efectul va fi unul extrem de inestetic!
Nu în ultimul rând, dacă ai o rochie fără mâneci sau care lasă umerii și spatele la vedere, optează pentru un sutien fără bretele, cu cupe din silicon, care să îți ofere atât susținere, cât și un look impecabil!
Alege un accesoriu central
Când vine vorba despre accesorizarea ținutei, ai la dispoziție nenumărate variante. Poți opta pentru inele, brățări, mânuși elegante, coliere, cercei sau accesorii pentru păr. De asemenea, poți avea un poncho, o pălărie sau o eșarfă prețioasă.
Alege ceea ce îți place cel mai mult, însă ai grijă la capitolul cantitate. Deși bijuteriile te pot face să pari mai „pregătită” pentru un eveniment elegant, ele îți pot ruina întreaga apariție dacă sunt folosite în exces. Alege un singur element principal și poartă-l cu atitudine!
Nu exagera cu accesoriile statement
Multe femei optează pentru bijuterii excentrice sau alte accesorii care ies în evidență în orice încăpere: mănuși lungi de catifea, pălării, coliere impunătoare sau cercei mari, strălucitori.
Nu este greșit să apelezi la aceste variante, însă o ținută cocktail pentru femei trebuie să rămână elegantă și discretă. De aceea, alege un singur accesoriu special și lasă-l să vorbească pentru tine. Este de preferat să te rezumi la bijuterii, lăsând celelalte accesorii extrem de elegante pentru ținute de gală.
Nu purta o geantă prea mare
Chiar dacă ești de părere că vei avea nevoie de mult spațiu în poșetă, a te prezenta cu o geantă mult prea voluminoasă este una dintre cele mai mai greșeli, când vorbim despre un dress code cocktail pentru femei.
Nu trebuie neapărat să alegi cel mai prețios clutch din garderobă, însă este recomanda să porți o geantă plic, cât mai mică. Ia cu tine doar telefonul, portofelul, parfumul și un ruj de rezervă!
Poartă pantofi sau sandale cu toc
Fie că îți place sau nu să mergi pe tocuri, un eveniment cu dress code cocktail solicită o pereche de încălțări elegante, care să ofere posturii un plus de rafinament.
În cazul în care nu mergi des pe tocuri, optează pentru o pereche de pantofi cu toc mic, care doar să alungească vizual silueta. Dacă adori tocurile, poți opta pentru niște sandale elegante, cu barete subțiri și toc de zece centimetri.
În ceea ce privește materialul, alege pantofi sau sandale din piele ecologică sau naturală. În cazul în care rochia este foarte simplă, poți opta pentru pantofi cu barete interesante, aplicații sau nuanțe deosebite.
Nu purta sneakerși, chiar dacă sunt moderni sau interesanți
Moda încălțărilor casual purtate în ținute elegante încă există și se poate preta în anumite contexte sociale. De exemplu, când mergi la o petrecere alături de prietenele tale, poți purta sneakerși cool și o fustă elegantă sau o pereche de pantaloni culottes și o pereche de teniși casual.
Totuși, la un eveniment cocktail, ar fi mai bine să stai departe de încălțămintea sport și să te rezumi la pantofi eleganți și cu toc de măcar 5 centimetri.
Combină culorile într-un mod armonios
Fie că adori nuanțele pastelate sau îți plac culorile intense, poți purta tonurile favorite la o petrecere care cere o ținută de tip cocktail. Secretul este să te axezi pe una sau pe maximum două culori intense, acompaniate de nuanțe neutre, care să „stingă” focul și să echilibreze outfitul.
De asemenea, dacă adori hainele cu imprimeuri, le poți purta, însă rezumându-te la in singur pattern: flori, carouri, buline sau forme abstracte, într-o proporție mică, astfel încât aspectul final să rămână unul elegant și rafinat.
Nu neglija machiajul, dar nu exagera cu tehnicile complicate
În cazul în care te pasionează machiajul și adori să experimentezi cu look-uri dramatice, trebuie să știi că un eveniment de tip cocktail nu este chiar contextul potrivit pentru acest lucru.
Chiar dacă te poți machia cu nuanțe vesele și poți purta un ruj colorat, nu exagera când vine vorba despre linii grafice, contur și iluminator. Alege să îți axezi make-up-ul pe ochi, pe buze sau pe ten, lăsând celelalte două elemente într-o zonă neutră, delicată.
Astfel, urmând toate sfaturile de mai sus, vei fi sigură că apariția ta va fi apreciată atât de gazde, cât și de ceilalți invitați. În final, nu uita să îți aduci amprenta personală în ținută și să porți hainele cu încredere și cu cele mai de preț accesorii: un zâmbet cald și o atitudine pozitivă!