În acest articol:
Ochelari de soare cu un design îngust – o tendință fierbinte nu numai pentru vară
Îți amintești de ochelarii de soare ochi de pisică pe care Julia Roberts i-a purtat într-una dintre primele scene ale filmului Notting Hill? Sau poate ai observat doar că în prezent supermodelele de top precum Bella Hadid poartă din ce în ce mai des ochelari cu un design îngust, cat eye? Moda anilor 90 a revenit nu numai în ceea ce privește articolele vestimentare, ci și în domeniul accesoriilor. Așadar, este timpul să achiziționezi și tu ochelari de soare înguști pe care îi vei putea purta atât vara, cât și începutul toamnei.
Ce ochelari de soare înguști se încadrează în ultimele tendințe de modă? Vei afla citind articolul de mai jos!
Ochelari de soare în stilul anilor 90 – cine i-a purtat?
Ochelarii de soare înguști, care nu acoperă cea mai mare parte a feței, au fost purtați de toată lumea în anii ’90. Deosebit de stilate au fost vedetele trupei Spice Girls, Julia Roberts, Prințesa Diana sau … Elton John. Așadar, înainte de a alege ochelari retro potriviți pentru tine, inspiră-te din stilul vedetelor reale, care te vor ajuta să creezii ținute unice cu aceste accesorii.
Ochelarii de soare fără rame
Ochelarii de soare, care sunt asociați în principiu cu stilul timpuriu al lui Elton John, astăzi sunt printre pasiunile preferate ale supermodelului Bella Hadid. Și trebuie să recunoaștem că arată minunat în diferitele modele!
Cu toate acestea, nu uita că ochelarii cu un design îngust, fără margini, au un aspect puternic în stilul vintage, astfel îți recomandăm să îi porți cu haine și încălțăminte în același stil. Optează pentru jachete bărbați supradimensionate, pantaloni scurți pentru ciclism și sneakers în stilul ugly shoes.
Sfatul stilistului:
Dacă vrei să porți ochelari înguști pe tot parcursul sezonului, achiziționează un etui stilat. În cazul modelelor atât de înguste, este mai bine să te asiguri că nu se vor rupe în geantă.
Ochelari cu lentile colorate
Îți plac accesoriile originale care stimulează întregul look? Alege ochelari de soare cu lentile colorate! Aceștia sunt un adevărat trend al anului 2019.
Poți, la fel ca și Selena Gomez, să alegi ochelari de soare cu lentile roșii și să-i porți cu o geacă oversize din denim. Este un look lejer, doar pentru ocazii informale.
La rândul său, Bella Hadid a ales ochelari de soare cu lentile galbene și i-a purtat alături de un outfit în stilul anilor 90.
Revenirea modelelor clasice, negre
Ochelarii de soare negri, cu un design îngust sunt absolut clasici. Pe lângă faptul că îți protejează mai bine ochii de razele soarelui, se potrivesc cu absolut orice stil.
Kendall Jenner și prietena ei Bella Hadid au ales ochelari de soare cu design îngust, negri, cu lentile în formă dreptunghiulară.
Cauți ochelari de soare cu un design cat eye, la fel ca Julia Roberts? Optează pentru un model cu ramă neagră din plastic.
Nu uita că ochelarii de soare cu design îngust și cat eye sunt doar câteva dintre accesoriile caracteristice ale modei anilor 90, care sunt din nou în vogă. Dacă vrei să afli ce alte articole domnesc în acest sezon și pot fi găsite în garderobele mamelor, te invităm să citești articolul nostru despre acest subiect.
Textul original al articolului a fost tradus și adaptat în funcție de cerințele blogului epantofi.ro.