În acest articol:
Idei de ținute cu cizme cowboy: Cum le asortezi, recomandări
Cizmele cowboy sunt un tip de încălțăminte modern și versatil care îți poate scoate în evidență ținuta în funcție de modelul ales. Află totul despre istoricul lor în lumea modei, care sunt cele mai purtate modele în 2021 și cu ce se asortează. Îți oferim idei de ținute cu cizme cowboy pe care le poți etala pe parcursul anotimpurilor reci.
- Când și cum au apărut cizmele cowboy?
- Ce modele de cizme cowboy se poartă în 2021?
- Cum asortezi cizmele cowboy?
- Ce să NU porți cu cizmele cowboy
Când și cum au apărut cizmele cowboy?
Cizmele cowboy au apărut cu aproximație în anul 1875, însă inventatorul lor rămâne necunoscut. Cu toții am auzit despre Vestul Sălbatic și călăreții care îl străbăteau, așa că putem localiza inventarea acestui tip de încălțăminte undeva în Texas sau Kansas. La început, erau purtate strict în scop practic, pentru a ușura distanțele lungi parcurse călare. Vârful lor ascuțit și tocul gros de mici dimensiuni erau ideale pentru a fi introduse în scărița de la șa, iar înălțimea lor avea scopul de a proteja piciorul călărețului.
Odată cu apariția filmelor tip western, la începutul anilor ‘20 al secolului trecut, cizmele cowboy au început să fie înfrumusețate cu diverse aplicații din flori sau modele specifice Vestului Sălbatic. Rodeurile și muzica country au avut rolul lor în popularizarea acestui tip de încălțăminte, dar același lucru poate fi spus și despre actori precum Tom Cruise sau John Travolta, care l-au popularizat în anii ‘80.
Ce modele de cizme cowboy se poartă în 2021?
Cizmele tip western pentru damă au suferit ceva modificări de-a lungul timpului, păstrându-și însă caracteristicile principale: vârful ascuțit și tocul de mici dimensiuni. Lungimea lor a devenit mai scurtă, mai aproape de nivelul gleznelor, iar rezultatul este o cizmă modernă, chic, de obicei fabricată din piele naturală și într-o singură culoare.
Pe timp de vară s-au purtat cizmele cowboy din piele întoarsă, decupate la spate și cu mulți franjuri. Stilul vestimentar reprezentativ în care puteau fi incluse era boho-chic, dar și country-style. Iarna, așa numitele “cizme texane” fac furori și atunci când sunt alese în culori închise, cum ar fi negru strălucitor pentru modelele din piele lăcuită.
Cum asortezi cizmele cowboy?
Mai jos îți vom oferi câteva idei de outfituri la care să-ți asortezi cizmele de cowboy preferate. Există anumite reguli de stil vestimentar de care să ții cont pentru a ajunge la cel mai bun rezultat. Dacă vrei să urmezi tendințele în modă pentru toamnă-iarnă 2021/2022, iată ce îți propunem:
-
Ținuta street-style
Stilul vestimentar street-style presupune îmbinarea mai multor piese lejere, care să creeze totuși un look elegant, semi-casual. Poți asorta o pereche de cizme cowboy cu o pereche de blugi care să se oprească deasupra gleznei, astfel încât să obți un aspect armonios când vine vorba despre îmbinare.
În partea de sus, poți alege să porți un pulover simplu și un trench, iar în ceea ce privește accesoriile, o geantă mică de mână sau de umăr este un must-have pentru a completa ținuta. Adaugă și o pălărie de fetru pentru toamnă și o eșarfă care să te protejeze de vânt. Citește și articolul nostru despre cele mai în vogă accesorii pentru sezonul următor.
-
Ținuta boho-chic de toamnă
Există multe rochii potrivite pentru cizmele cowboy, însă dacă vrei să mergi pe un look boem, tomnatic, îți recomandăm să alegi piese vestimentare înflorate. O rochie sau o fustă cu model floral se potrivesc de minune cu o pereche de cizme cowboy din piele întoarsă, în nuanțe de maro închis. În partea de sus poți adăuga o jachetă într-o singură nuanță, care poate fi inclusiv din denim.
Accesoriile potrivite unei astfel de ținute cu cizme cowboy sunt bijuteriile colorate, cum ar fi un lănțișor sau o brățară cu biluțe supradimensionate. Poți alege o geantă tip poștaș pentru a defini aspectul boem al stilului boho-chic și, dacă vremea o permite, o pereche de ochelari de soare cu model vintage.
-
Ținuta business casual
Poți asorta o pereche de cizme cowboy scurte și la o ținută business casual, combinate cu o pereche de pantaloni office și o cămașă simplă, albă. Este una dintre ținutele cu ciocate la care poate că nu te-ai fi gândit, însă cizmele tip western trebuie alese cu mare grijă pentru a fi potrivite în acest tip de ținută.
Alege o pereche de încălțări simple, într-o singură nuanță deschisă precum bej, crem sau alb. Ai grijă ca lungimea pantalonilor să fie potrivită, astfel încât să lase la vedere doar vârful cizmelor. Astfel, pantalonii pentru care ai optat trebuie să aibă o croială lejeră și să fie ușor evazați în partea de jos. Îți recomandăm o pereche de pantaloni cu talie înaltă, în care să bagi cămașa și să accesorizezi cu o curea.
Ce să NU porți cu cizmele cowboy
-
Geacă matlasată
Gecile matlasate nu sunt potrivite pentru cizmele cowboy, în special dacă ne referim la modelele clasice. Materialul din care este făcută geaca nu are nimic în comun cu look-ul ușor retro pe care-l creează cizmele, iar îmbinarea celor două va arăta eronat.
-
Jachetă bomber
Același lucru se aplică și jachetelor tip bomber din cauza volumului acestora. Cizmele cowboy nu se potrivesc în această combinație nici în varianta scurtă, nici în cea lungă deoarece astfel de jachete se regăsesc mai degrabă în zona sport.
-
Haine de inspirație sport
Treningurile sau pantalonii cu croială lejeră din catifea nu se potrivesc deloc unei perechi de cizme cowboy, atât din cauza tocului, cât și a vârfului ascuțit. Ținutele sport se potrivesc în general cu încălțăminte sport, pe când cizmele tip western pentru damă sunt adecvate unor stiluri vestimentare puțin mai rafinate.
Citește și articolul nostru despre cizmele clasice și cizmele de cauciuc.
Există multiple variante de ținute cu cizme cowboy pe care le poți aborda cu succes. Urmează sfaturile și recomandările noastre pentru a obține look-uri desăvârșite și foarte la modă. Pe site-ul nostru găsești numeroase modele de cizme tip western pentru damă, așa că nu mai trebuie decât să îți alegi modelul preferat!