PRIMĂVARĂ-VARĂ ’24! Cele mai tari tendințe ale sezonului! VEZI MAI MULT >
Dansul a fost o formă de expirmare preferată chiar și de către popoarele din Antichitate. Deși nu a avut întotdeauna conotațiile pozitive pe care le-a câștigat astăzi, dansul se poate lăuda cu o istorie intrigantă. Ba chiar mai mult decât atât, mult dintre stilurile de dans contemporane își găsesc originile în formele rudimentare ale acestei arte. Pornește alături de epantofi.ro într-o călătorie în timp și descoperă istoria fascinantă a dansului!
Cuprins:
Istoria ne demonstrează că nici măcar civilizațiile antice nu și-au negat plăcerea și entuzismul pe care le creează dansul. În antichitate, însă, principalul scop al dansului era fie calmarea spiritelor naturii, fie însoțirea unui ritual desfășurat în timpul diferitelor ceremonii religioase.
Pentru majoritatea civilizațiilor antice, dansul era considerat un important ritual de omagiere a zeităților. În Egipt, de exemplu, preoții, acompaniați de harpe și de sunete de flaut realizau mișcări specifice ale corpului care mimau evenimente semnificative din povestea unui zeu.
De asemenea, aceștia reprezentau, prin mișcările lor, ritmul nopții și al zilei.
Un alt obicei demn de menționat care relevă evoluția dansului din cele mai vechi timpuri și până în prezent este legat de înmormântările egiptenilor; în cadrul acestora, femeile dansau pentru a-și exprima durerea.
Pe de altă parte, zilele de sărbătoare din Grecia Antică erau inaugurate cu momente de dans la care participau fecioarele din templu. În Olimpia, în perioada secolului al VIII-lea î.Hr. era inițiat un dans interpretat într-un cerc, în cinstea zeilor. Mai apoi, în secolul al V-lea, dansul devine un element central al teatrului grecesc.
Dansul, ca formă de manifestare a extazului își găsește originea în timpul petrecerilor din Grecia Antică. Aici, după recoltarea strugurilor, sătenii își sărbătoreau reușita cu o petrecere în cinstea lui Dionis – Zeul Vinului, cunoscut în cultura romanilor drept Bacchus.
Încă din anul 1400 î. Hr., picturile egiptene descriu un alt context al practicării dansului. Fetele, destul de sumar îmbrăcate, însoțite de acordurile muzicienilor care stăteau așezați, se îndreaptau ademenitor către morminte. Practic, rolul acestora era de a-l acompania pe defunct în lumea cealaltă, oferindu-i un ultim moment de plăcere.
Dansul african cuprinde formele de dans social de pe continentul african, precum și dansul ceremonial practicat în cadrul diverselor ritualuri religioase, dar și la nunți, sau festivități. Acesta este poliritmic și se remarcă prin relațiile strânse dintre participanți, fiind interpretat de cele mai multe ori în linii sau cercuri formate de dansatori. În plus, în triburile Maasai, dansul este interpretat de membrii cei mai tineri.
Dansurile afro-americane au fost influențate și de comerțul cu sclavi care a importat diverse elemente culturale din insulele Caraibe în special. Proprietarii de plantații au găsit frenezia acestui dans ca fiind o amenințare, drept urmare dansul african a fost interzis într-o anumită perioadă, din teama că vor conduce la o revoltă.
În perioada dintre secolele XVI și XVII, dansul a devenit metoda de divertisment preferată în Franța Renascentiscă și în Italia. Pe atunci, doamnele și domnii de la curtea regală realizau mișcări de rotire în sălile de banchet. Astfel de festivități au fost intens promovate de Catherine de Medicis după căsătoria sa cu regele Henric al II-lea.
Anul 1581 marchează un alt moment important în istoria dansului, atunci când Baltazar de Beaujoyeulx, cel care coordona festivalurile de la Curte, creează ”Baletul Comic al Reginei”, combinând dansul cu firul narativ al unei comedii. Vorbim, de fapt, despre primul spectacol de balet din istorie.
Ceva mai târziu, însuși Regele Soarelui, Ludovic al XIV-lea, își manifestă interesul pentru dans și, în 1661, reunește cei mai buni maeștri parizieni ai acestei arte pentru a pune bazele Academiei Regale de Dans. Pierre Beauchamp, cel care realiza coregrafia dansatorilor profesioniști este și cel căruia i se aduc meritele pentru inventarea celor cinci poziții clasice de dans ale baletului.
Pantofii de balet sunt realizați din piele, pânză sau satin și au talpa compusă din două părți, aceasta fiind mai îngroșată în zona călcâiului. În funcție de model, încălțămintea de balet poate fi prevăzută și cu o bandă elastică, cu panglici sau cu diverse accesorii ornamentale.
Tango-ul este unul dintre cele mai celebre dansuri ale lumii. Neașteptat, poate, acest stil de dans a luat naștere pe străzile din Argentina și Buenos Aires, în secolul XVIII, fiind dansul preferat al imigranților europeni, al foștilor sclavi și, în general al clasei sociale inferioare. În prezent, există două tipuri de tango practicate astăzi, respectiv cel argentinian și cel andaluz (dansat de către femei, individual și nu în pereche).
Deși cei din înalta societate au privit, inițial, tango-ul cu reticență, generația tânără din Buenos Aires l-a adoptat în cele din urmă. Mai mult decât atât, la începutul anilor 1900, tinerii cu statut din Argentina au adus tango-ul și în capitala Franței. Astfel, 13 ani mai târziu, acest stil de dans era arhicunoscut și la Londra, la Berlin, în New York și în Finlanda.
Talpa pantofilor pentru tango-ul argentinian se caracterizează prin flexibilitate și, totodată, sunt căptușite tocmai pentru a preveni durerile de picioare. Optează pentru modele de pantofi cu barete, care să ofere suportul necesar gleznelor. În cazul pantofilor de tango trebuie să știi că, cu cât înălțimea tocurilor este mai mare, cu atât vei obține o alură mai elegantă.
Puține stiluri de dans sunt la fel de fermecătoare precum valsul, care presupune pasiunea celor doi parteneri care se sorb din priviri pe mișcări care îi fac, parcă, să plutească. Poate că nu știai, dar valsul este cel mai vechi tip de dans sportiv, acesta datând din anul 1520. Previzibil credem noi, valsul a apărut în Germania, devenind popular ulterior și în Austria și Franța.
La fel ca tangoul, acest stil de dans s-a născut în suburbiile Vienei, însă nu lung i-a fost drumul până să fie adoptat în sălile de banchet ale Curții Hapsburgice. Totuși, popularitatea valsului nu a fost privită cu ochi buni de maeștrii dansului din acele vremuri; motivul? Ei bine, pasul de bază al valsului putea fi învățat relativ ușor, spre deosebire de menuet și alte tipuri de dans practicate la Curte, care necesitau multe ore de practică – drept urmare, instructorii de la Curte considerau că profesia lor le este pusă în pericol.
Foarte interesant de menționat este și faptul că, la un moment dat, valsul a stârnit valuri de critici din cauza faptului că promova o poziție foarte apropiată a dansatorilor. Ba chiar mai mult decât atât, liderii religioși îl catalogau drept vulgar, atribuindu-i pseudonimul de ”dans interzis”.
Încălțămintea tradițională de vals are un toc mic, care permite distribuirea uniformă a greutății pe toată talpa. Pantofii clasici de vals pentru femei au maxim 5 cm și au talpa confecționată din piele de căprioară.
Flamenco desemnează un stil muzical, dar și o formă de dans originară din sudul Spaniei, în rândul comunității de rromi. Deși mișcările tipice de flamenco fac ca acest dans să fie asemănat cu dansul irlandez, totuși tehnica flamenco este diferită – unii cercetătorii cred chiar că acesta își găsește originile mai degrabă în vechile dansuri indiene.
În principiu, există 6 stiluri de flamenco; flamenco-ul autentic este considerat, însă, cel țigănesc, informal (în ciuda faptului că nu este la fel de virtuos din punct de vedere tehnic ca celelalte forme de flamenco), practicat în timpul festivităților care aveau loc în Spania. Pe de altă parte, flamenco-ul modern este extrem de tehnic și necesită ani întregi de studiu.
Din anumite privințe, putem spune că, surprinzător poate, flamenco a fost inspirat, oarecum, din mișcările de balet, iar datele istorice vin să susțină aceste afirmații. În anii 1950, coregraful Jose Greco, născut în Italia dar crescut de părinți spanioli, a fost pionierul unui stil de flamenco – Flamenco Nuevo, care prezintă influențe din alte stiluri de dans cum ar fi baletul.
Știai că adevărații maeștri ai acestui stil de dans consideră că tinerii nu au maturitatea emoțională necesară pentru a transmite focul specific pe care flamenco îl emană? Se crede chiar că dansatorii de flamenco nu pot atinge apogeul acestei arte până la vârsta de 30 de ani.
Încălțămintea destinată acestui dans se distinge prin tocul robust. De asemenea, deși există o mulțime de opțiuni la acest capitol, sunt preferați pantofii cu talpă cusurtă manual.
Hip hop-ul a apărut ca o mișcare culturală în Bronx, acolo unde demografia a suferit schimbări majore la începutul anilor 70. Practic, între anii 1950 și 1960, foarte mulți albi din clasa mijlocie au părăsit orașele pentru a se reloca în suburbii. Afro-americanii și latino-americanii care au rămas în cele din urmă în orașe s-au lovit de o viață nu tocmai ușoară în cartierele lor, deoarece resursele au fost redirecționate către comunitățile mai bogate. Lipsiți de oportunități economice, odată cu creșterea ratei criminalității și a sărăciei, tinerii din Bronx și-au creat noi moduri de exprimare, printre care și hip hop-ul.
Dacă vrei să dansezi hip hop, poți alege orice tip de pantofi sport. Ideali sunt, însă, adidașii cu orificii de ventilație (mesh). La fel de potriviți sunt și tenișii, datorită tălpii din cauciuc care oferă o bună aderență la contactul cu surpafața de dans.
Majoritatea pantofilor de dans sunt foarte bine realizați, deoarece ei trebuie să ofere în primul rând siguranță în timpul utilizării. Pentru a te convinge că ai ales încălțările ideale pentru ringul de dans, ar trebui să poți face la fel de ușor pași ampli sau mici și să îți poți focusa pașii atât pe zona călcâielor, cât și pe vârful degetelor. Totodată, încălțămintea pentru dans îți va oferi echilibrul de care ai nevoie. Iată cum să alegi o pereche de pantofi de dans potriviți pentru tine!
Pantofii de dans sunt confecționați, de regulă, din satin, pânză, piele netedă sau lăcuită. Pantofii din piele sunt, poate, cea mai potrivită alegere, având în vedere că cei din alte tipuri de țesături se pot uza și murdări destul de repede. De asemenea, aceștia își vor pierde forma mult mai ușor decât cei din piele, ceea ce înseamnă că picioarele tale nu vor mai beneficia de suportul necesar.
Pantofii de dans pentru femei (la fel ca și cei pentru bărbați, de altfel), sunt disponibili într-o gamă variată în ceea ce privește înălțimea tocului. Încălțămintea pentru dansurile latino au, în general, tocuri mai înalte decât cei destinați dansurile de societate. De ce? Pentru că acest element constructiv permită mișcări mai ample ale șoldurilor.
Totuși, în cazul modelelor pentru doamne și domnișoare, lucrurile se pot complica, având în vedere că tocurile vin într-o gamă diversificată nu doar ca înălțime, ci și ca formă și grosime. De exemplu, pentru un plus de stabilitate, celemai potrivite sunt tocurile tip clepsidră; pentru tango, în schimb, mizează pe tocurile stiletto sau slim, iar dacă ești începătoare optează pentru o pereche de pantofi cu toc cuban. Așa cum spuneam, în cazul domnilor lucrurile se simplifică simțitor; ei pot alege tocuri de 2 cm în ballrom și pantofi înalți de 4-5 cm cuban latino, iar pentru cei aflați la început de drum în arta dansului sunt indicate cele de 2 cm.
Talpa, mai precis materialul din care este realizată această este și el foarte important. Dansurile de societate necesită pantofi din talpă cu piele întoarsă, deoarece este mai flexibilă și îți permite să realizezi diverse punctări sau piruete.
Pielea simplă, în schimb, este alegerea ideală pentru tango-ul argentinian; deși nu la fel de flexibilă ca cea întoarsă, aceasta oferă o protecție mult mai bună picioarelor.
Dacă optezi pentru dansuri precum breakdance-ul, poți alege fără probleme tenișii cu talpă plată sau sneakerșii.
Chiar dacă ești sau nu un dansator profesionist, nu înseamnă că nu te poți distra în voie până în zori! Comandă încălțăminte care se pretează pentru orice ocazie de pe epantofi.ro!
