MID SEASON SALE! Până la -30% reducere VEZI MAI MULT


Trash the dress: Ce înseamnă, idei de accesorizare și sugestii

Fiecare femeie visează la rochia de mireasă, pe care o va purta în ziua nunții. Cu toate acestea, atunci când evenimentul se termină, acest articol vestimentar ajunge într-un colț al dressing-ului, păstrat ca amintire.

Din fericire, există o soluție prin intermediul căreia mai poți sa porți rochia de mireasă de câte ori îți dorești, numită Trash the dress. Acest concept a luat naștere în urmă cu câteva decenii, în Las Vegas și presupune o ședință foto spectaculoasă! În cadrul ședinței foto, mireasa poartă rochia de la nuntă fără inhibiții și în locuri neconvenționale, pentru o amintire specială, care durează o viață.

MSS

Dacă urmează să te căsătorești și vrei să te bucuri de poze de nuntă deosebite, ia în calcul ședința foto Trash the dress, care nu te va dezamăgi. În rândurile care urmează, îți prezentăm ce înseamnă Trash the dress, ce idei de accesorizare poți aborda și unde să realizezi fotografii de neuitat pentru tine și partener!

Deși conceptul Trash the dress este destul de nou în România, există numeroase cupluri care s-au bucurat de o ședință foto uimitoare, într-o locație inedită. Deși mireasa poartă rochia specială, iar mirele costumul, ședința foto Trash the dress trebuie să contrasteze cu ținutele de nuntă. Astfel, nu trebuie să mai privești rochia ca pe un obiect vestimentar prețios, care nu are voie să se murdărească, ci să-ți permiți să mergi cu picioarele prin nisip, să colorezi rochia cu markere sau să te așezi în iarbă.

Desigur, rochia de mireasă este distrusă într-un sens artistic, pentru ca fotograful să surprindă imagini senzaționale. Cu ajutorul conceptului Trash the dress, te eliberezi de prejudecăți și poți da frâu liber imaginației, alături de persoana iubită.

Înainte de acest eveniment special, te gândești cum să alegi bijuteriile de nuntă, cum să porți pantofii și cum îți prinzi părul. Trash the dress reprezintă un concept care îndeamnă doar la relaxare și bună dispoziție! Deși ți se poate părea ușor extravagantă, ședința foto Trash the dress aduce numeroase beneficii pentru cuplul îndrăgostit. Iată cele mai comune avantaje pentru care o mireasă alege o ședință foto Trash the dress!

Alt mod de a purta rochia de mireasă

După ce trece ziua nunții, nu vei mai purta niciodată rochia de mireasă. Așadar, evită să lași rochia în care ai investit pe un umeraș și folosește-o într-un mod creativ.

Cu ocazia unei ședințe foto Trash the dress, te vei bucura de o modalitate nouă de a purta rochia de mireasă, pe care să nu o uiți niciodată. În funcție de preferințe, poți opta pentru diferite accesorii pentru rochia de mireasă! La o ședință foto relaxantă, poți alege o șapcă amuzantă, o pereche de mănuși de damă sau o eșarfă colorată.

Exprimarea liberă a emoțiilor

Spre deosebire de ziua nunții, în care mirele și mireasa sunt destul de stresați cu organizarea evenimentului, ședința foto Trash the dress permite exprimarea liberă a emoțiilor.

Dacă participi la o astfel de ședință foto, îți poți exprima emoțiile în mod autentic, fără să-ți faci griji în legătură cu rochia. Din contră, rochia va fi subiectul principal, așa că poți să sari în apă îmbrăcată, fără teama că o să fii judecată.

Fotografii unice

Pe lângă fotografiile clasice și tradiționale de nuntă, în care te pozezi alături de părinți, nași și invitați, pentru Trash the dress, vei avea fotografii unice! Mai mult, poți face fotografii în locațiile pe care le preferi, de la plajele însorite, până la parcuri și vârfuri de munte.

Amintire de neuitat

Ședințele foto Trash the dress se pot realiza oricând! Dacă nu vrei să organizezi această ședință foto imediat după nuntă, o poți realiza la un an de la căsătorie sau cu ocazia zilei tale de naștere. Acest eveniment îți garantează o amintire pe care nu o s-o uiți.

Nu știi care sunt cele mai interesante locuri de făcut poze pentru nuntă? Există numeroase idei pe care să le pui în practică, în funcție de dorințe sau de posibilități. Descoperă câteva dintre ele!

Bătaie cu mâncare

Ce poate fi mai amuzant decât o bătaie cu mâncare, alături de partener? Dă frâu liber imaginației și bucură-te de o ședință foto Trash the dress în care distracția este pe primul loc. În acest caz, nu te teme că murdărești rochia de mireasă sau costumul partenerului și bucură-te de moment.

Paintball

O altă idee inedită pentru Trash the dress? Îmbracă rochia de mireasă și mergi la paintball alături de partener. Cu rochia plină de pete colorate și cu zâmbetul pe buze, oferi fotografului cadrul ideal pentru fotografii pe cinste!

Ședință foto într-o zi ploioasă

Ploaia nu trebuie să te împiedice să realizezi o ședință foto specială, plină de romantism! Fie că alegi să te plimbi pe stradă sau să mergi la munte într-o zi de toamnă, vei obține peisaje unice, pentru cel mai cool album foto.

Plimbare pe plajă

Dacă ești în căutarea unor locuri de făcut poze la mare, plaja sau faleza sunt soluțiile ideale! Nimic nu se compară cu frumusețea mării, așa că ședința foto Trash the dress va avea un succes răsunător. Mergi cu rochia prin nisip și bucură-te de răsăritul de la malul mării, pentru clipe emoționante.

Joacă în parc

Nu ai timp să călătorești, pentru o ședință foto Trash the dress? Poți merge și în parcul de lângă casă, unde te poți așeza în leagăne. Imaginează-ți ce fotografii minunate poți obține de la locurile de joacă pentru copii!

Tot în parc, te poți plimba cu bicicleta alături de perechea ta sau poți savura o înghețată. Dacă nu ai putut să porți teniși în ziua nunții, alege aceste încălțări confortabile când mergi în parc.

Pentru ca ședința foto Trash the dress să fie una reușită, ține cont de următoarele sfaturi utile!

Distrează-te!

Fotografiile de nuntă vor fi minunate dacă te distrezi! Nu trebuie decât să alegi locația ideală pentru Trash the dress, să păstrezi un zâmbet larg și să stabilești cu fotograful toate detaliile. În acest fel, te vei simți relaxată pe tot parcursul sesiunii foto.

Pune accent pe make-up și coafură

Chiar dacă nu este ziua nunții, trebuie să te simți bine în pielea ta și la ședința foto! Așadar, pune accent pe machiaj și coafură. Poți să apelezi la servicii profesionale sau să realizezi un make-up singură, care să-ți pună în valoare trăsăturile. În ceea ce privește coafura, sunt recomandate buclele lejere sau părul drept, care să nu necesite prea mult timp.

Poartă bocanci la rochia de mireasă

Nu știi ce poți face cu pantofii de nuntă? Îi poți include și în ținuta pentru Trash the dress, dacă îi vopsești sau scrii mesaje haioase pe ei, care să te binedispună. Totuși, pentru a sparge tiparele, poartă bocanci la rochia de mireasă! Aceștia îți oferă confort, indiferent de locația în care se desfășoară ședința foto.

Poartă ochelari de soare pentru un look unic

Vrei să ieși în evidență în poze? Alege o pereche de ochelari de soare cu lentile închise la culoare, pentru un look modern! Pentru ca efectul să fie cel dorit, oferă-i și partenerului ochelari identici.

Alege să porți o pălărie

O idee la fel de utilă pentru accesorizarea ținutei cu rochie de mireasă implică folosirea unei pălării cool, în stil cowboy sau o simplă șapcă sport. Aceasta va scoate din anonimat rochia pentru nuntă, așa că poți alege orice model te reprezintă.

Ședința foto Trash the dress merită atenția ta, măcar o dată în viață! Bucură-te de un moment unic în care te vei distra și poți obține fotografii excelente.

Abonează-te la newsletter-ul nostru și...Obține 40 lei reducere la prima achiziție!
Verificați în magazin
palladium, nike air force 1 femei, portofel dama, reduceri adidasi dama, pantofi cu toc eleganti, rucsac, skechers, ghete tommy hilfiger dama, reduceri incaltaminte dama, new balance, anekke, ghete copii fete, adidasi dama negri, pantofi cu toc gros, nike air uptempo, adidasi copii, adidasi tommy hilfiger barbati, botine dama, bocanci, adidasi femei, ghete iarna barbati, adidasi jordan dama, cizme dama, botine, adidasi dama, sneakers, ghete barbati iarna, botine dama cu toc, timberland, ghete fete

Acest site utilizează cookie-uri pentru a oferi servicii de calitate. Utilizarea ulterioară a site-ului reprezintă acordul dvs. în legătură cu utilizarea acestora. mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close