BLACK DEALS continuă! Te așteaptă reduceri atractive. Nu ezita să achiziționezi! VEZI MAI MULT


Istoria modei: Cum a evoluat moda de-a lungul timpului?

Pasionații de modă știu că industria fashion are o poveste foarte complexă. Fiecare piesă vestimentară a trecut prin zeci sau chiar sute de variante și de modificări, până să ajungă la tendințele din prezent, pe care le vedem în magazinele cu haine.

Fiecare model de rochie, de jachetă sau de pantofi a apărut în topul trendurilor, a dispărut, ca apoi să apară din nou, după o anumită perioadă, într-o variantă îmbunătățită.

black deals

Această istorie este extrem de fascinantă, atât pentru cei care adoră moda și caută mereu ultimele colecții, cât și pentru cei care se îmbracă minimalist, însă își doresc să cunoască mai multe și să se inspire.

Așadar, în continuare te vom purta prin istoria modei, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, pentru a descoperi lucruri noi și pentru a înțelege în profunzime trendurile actuale!

Moda există de foarte multă vreme, poate chiar mai multă decât ți-ai imagina. Încă din vremea romanilor și a egiptenilor, oamenii puneau un preț foarte mare pe aspectul fizic și pe piesele vestimentare purtate.

Atunci hainele erau un simbol extrem de valoros pentru statutul social. Numai nobilimea își permitea să creeze, să cumpere și să poarte obiecte vestimentare scumpe și prețioase, în timp ce oamenii de rând nu aveau acces la un astfel de lux.

În Imperiul Roman, bărbații purtau togă, iar femeile o stolă; ambele piese semănau cu niște rochii foarte lungi, fără o structură bine definită. În Egipt, se purtau tot rochii lungi, până la pământ, însă de această dată bijuteriile erau mai des întâlnite.

În materie de încălțări, oamenii purtau opinci și sandale simple, cu barete, făcute din pielea animalelor sau materiale găsite în natură. În Imperiul Roman, doar împăratul avea voie să poarte sandale de culoare roșie, iar numărul de barete indica statutul și rangul militar al purtătorului. În Egipt, doar faraonii și preoții purtau sandale.

Moda anglo-saxonă însemna, în acele vremuri, tunici până la glezne, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Apoi, designul fiecărei rochii făcea diferența dintre bogați și săraci.

De exemplu, puteai recunoaște femeile bogate după rochiile ample, în mai multe straturi, cu modele deosebite.

Odată cu secolul al paisprezecelea, diferențele dintre moda femeilor și cea a bărbaților au început să apară. Tunicile unisex au fost înlocuite de haine croite mai aproape de forma corpului.

În ceea ce privește încălțămintea, Evul Mediu a cunoscut câteva modele noi, precum pantofii din piele cu șireturi și clasicii pantofi cu vârful ascuțit și ridicat, care spuneau ceva despre statutul social, ca și restul articolelor vestimentare.

Renașterea a reprezentat un moment extrem de important pentru fashion. Aristocrații iubeau hainele scumpe și sofisticate. Regele Henry al VII-lea cheltuia sume uriașe pe piese vestimentare cât mai chic, iar oamenii de rând încercau să imite stilul regal.

Nu doar Henry folosea hainele și accesoriile pentru a-și evidenția statutul, ci și ceilalți regi ai Europei. Aceștia purtau pantofi cu toc înalt, tocmai pentru a arăta funcția importantă pe care o dețineau.

Tot în perioada Renașterii, femeile au început să poarte sandale cu platformă, iar tocurile au devenit tot mai populare. Totodată, pantofii au început să aibă modele mai complexe, culori diferite și broderie elegantă.

Prima mașină de cusut a apărut în anul 1790, iar acest pas a fost unul primordial pentru industria modei. Din acest moment, confecționarea pieselor vestimentare a devenit mult mai ușoară, creativitatea dezvoltându-se și ea odată cu tehnologia.

Puțin mai târziu, în jurul anului 1826, a luat naștere, în mod oficial, cariera de fashion designer. Charles Frederick Worth a fost primul designer de modă, stabilit în Paris. Acesta avea un mic atelier de haine și își sfătuia clienții în materie de articole vestimentare.

Până în acel moment, toată lumea privea hainele ca pe o modalitate de a afișa statutul social, nicidecum de a arăta cât mai bine purtând anumite piese, croieli și modele. Ei bine, Worth a schimbat acest lucru.

Ulterior, au apărut case de modă, acestea căutând artiști care să le ajute la dezvoltarea de modele și croieli noi. Nu numai că designerii veneau cu idei noi, dar hotărau și ce trenduri trebuie să rămână și care să dispară.

În materie de pantofi, până în anii 1850, nu exista conceptul de „pantof special pentru piciorul stâng și alt pantof pentru piciorul drept”. Ambele încălțări dintr-o pereche erau la fel. După acest an, creatorii de pantofi au dezvoltat modele mai confortabile, potrivite pentru forma fiecărui picior în parte.

Apoi, până în 1889, s-au dezvoltat majoritatea modelelor de pantofi pentru bărbați, care sunt purtate și în prezent, fără foarte multe modificări la nivel de model și structură.

În secolul XIX, diferențele dintre hainele și pantofii pentru bărbați și femei au început să devină tot mai evidente și au apărut numeroase curente fashion.

În secolul XX, moda a început să fie din ce în ce mai dinamică. Hainele nu mai exprimau doar statutul social, ci mai ales personalitatea purtătorului și subcultura din care acesta făcea parte, la momentul respectiv.

Astfel, următorii ani au cunoscut schimbări rapide ce au fost potențate de producția articolelor vestimentare și a pantofilor în fabrici, din materiale mai puțin costisitoare și într-un timp mult mai scurt.

Anii 1900-1910

Spre deosebire de rochiile și tunicile largi purtate de femei în trecut, anii 1910 au fost marcați de o siluetă ceva mai accentuată, de tip slim.

Femeile purtau rochii simple sau cu franjuri, dar și pantaloni de inspirație orientală, în anumite părți ale lumii. Corsetele erau și ele încă populare, deși erau tot mai des înlocuite de rochii drepte.

Odată cu Primul Război Mondial, ținutele au devenit din ce în ce mai monotone, în nuanțe neutre și accesorizate cu pantofi simpli, în tonuri de maro, gri sau negru.

Anii 1920

Perioada dintre cele două Războaie care au marcat istoria a fost extrem de importantă din punct de vedere stilistic. Femeile au început să poarte ținute confortabile, practice și, nu în ultimul rând, chic.

Acestea purtau rochii drepte, printre care și faimoasa little black dress, popularizată de Coco Chanel. Ele accesorizau ținutele cu pălării cu boruri largi, dar și cu ciorapi lungi, până la genunchi. În materie de pantofi, tocurile înalte au fost înlocuite de pantofi cu toc mic, simpli sau cu barete minimaliste.

În același timp, domnii obișnuiau să poarte costume largi, pantaloni Oxford și jachete cu umeri pronunțați, iar la evenimentele speciale apelau la frac, joben și pantofi eleganți.

Anii 1930-1940

Anii ’30 au fost marcați din nou de rochii lungi până la glezne, feminine și elegante, purtate cu pantofi cu toc ceva mai înalt. Încălțările doamnelor erau deseori caracterizate de mici perforații ce formau modele unice, iar tot în această perioadă au început să se poarte pantofii de tip Oxford, cu toc și șireturi.

Tot în anii 1930-1940 au continuat să se poarte și pantofii cu baretă în formă de T, simpli sau cu perforații chic.

Domnii au păstrat ținute asemănătoare cu cele din anii trecuți, însă au început să poarte și ei pantofi de inspirație Oxford, cu perforații și modele interesante.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, lumea fashion a trecut, din nou, printr-o serie de schimbări. Multe case de modă din Paris s-au închis, însă au apărut altele noi, atât în capitala Franței, cât și în Londra și New York.

Christian Dior și Pierre Balmain, dar și Jacques Fath erau unii dintre cei mai în vogă designeri în perioada respectivă.

Anii 1950

Această perioadă a fost marcată de apariția tot mai frecventă a magazinelor de tip mass market, precum Marks & Spencer. Sursele de inspirație ale femeilor erau Marilyn Monroe, Sophia Loren și Grace Kelly. Ținutele lor feminine, simple și foarte chic făceau furori, cu rochiile midi și pantofii clasici, cu toc mediu.

Pe de altă parte, bărbații erau inspirați de personalități precum James Dean, actor care a popularizat clasicii jeans albaștri în filmele sale, precum și tricourile și jachetele din piele.

Anii 1960

Anii ’60 au fost esențiali pentru conceput de haine pret-à-porter, nenumărați designeri lansând colecții de acest tip. Yves Saint Laurent, Pierre Cardin, Paco Rabanne sunt doar câteva dintre numele sonore ale acelei perioade.

La modă erau rochiile în formă de A, fustele tot mai scurte, hainele colorate și cu spirit tânăr și liber. Tot în anii 1960, jeanșii au început să fie din ce în ce mai răspândiți.

În materie de încălțăminte, femeile aveau o mulțime de opțiuni, de la pantofii tip Mary Jane, cu baretă fină și vârf rotunjit, până la pantofii cu toc mic, stil kitten heel.

Anii 1970

Acești ani au fost influențați de curentele punk și hippie. Hainele de atunci erau dominate de rebeliune, atitudine și unicitate, precum și de culori stridente.

Vivienne Westwood este unul dintre cele mai sonore nume, designerul deschizându-și propriul boutique pentru pasionații de punk.

Se purtau pantalonii largi, jeanșii evazați, rochiile maxi, tricourile tie dye, cu rupturi sau lanțuri, precum și pantofii și sandalele cu platformă.

Anii 1980

Anii ’80 au fost definiți de haine sport, fitnessul fiind un trend major în rândul tuturor. Jeanșii erau deja la ordinea zilei, în timp ce tot mai multe femei începeau să poarte colanți și pantaloni strâmți.

Modelele vremurilor erau Madonna, Cindy Lauper, Boy George, Michael Jackson, Prince și Duran Duran, artiștii principali ai anilor 1980.

În materie de încălțări, apar propuneri cool de la branduri precum Reebok, Nike și Adidas, pantofii sport fiind la mare căutare, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Alte modele celebre de pantofi veneau de la Dr. Martens, Vans și Air Jordan.

Anii 1990

Această perioadă aduce din nou în trenduri subculturile definite de muzică și de stilul de viață. Totodată, oamenii au mai mult acces ca niciodată la tendințe din alte părți ale lumii, grație televizorului și internetului.

Astfel, anii ’90 sunt definiți de stiluri precum grunge, gotic, punk, feminin, pretențios, militar sau sport, fiecare cu piesele vestimentare și încălțările caracteristice.

Se poartă foarte mult jeanșii tăiați sau rupți, tenișii din pânză cu talpă de cauciuc de tip Converse All Star, salopetele din denim, fustele plisate inspirate din uniforma de liceu, tricourile din bumbac cu diferite mesaje și desene, jachetele din piele și ținutele inspirate de vedete.

Din anul 2000 și până în prezent, moda ne-a dovedit, din nou, că trendurile vin, pleacă, apoi se întorc, în variante îmbunătățite și actualizate.

Anii 2000 sunt marcați în continuare de moda care se schimbă foarte des, de la un sezon la altul, așa-numitul fenomen fast fashion („modă rapidă”). Hainele și pantofii se vând atât în magazine fizice, cât și în magazine online, iar trendurile sunt inspirate atât de designerii cunoscuți, cât mai ales de celebritățile din Europa și Statele Unite.

Așadar, istoria modei este extrem de bogată, iar acum cunoști o parte din ea. Inspiră-te din trendurile tuturor timpurilor pentru a crea ținute corecte, originale și pline de personalitate!

BLACK DEALS continuă! Te așteaptă reduceri atractive. Nu ezita să achiziționezi! VEZI MAI MULT >>>
Abonează-te la newsletter-ul nostru și...Obține 40 lei reducere la prima achiziție!

Acest site utilizează cookie-uri pentru a oferi servicii de calitate. Utilizarea ulterioară a site-ului reprezintă acordul dvs. în legătură cu utilizarea acestora. mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close